Premierul francez, Jean-Marc Ayrault, a confirmat marţi că ponderea energiei nucleare în producţia de electricitate a ţării sale se va reduce de la 75% în prezent la 50% în anul 2025, iar guvernul său va dezvolta 'o economie verde', relatează agenţia EFE.


Adresându-se deputaţilor aleşi în noua Adunare Naţională rezultată în urma legislativelor de luna aceasta, Ayrault a declarat că guvernul său va lansa un 'program masiv de economisire a energiei şi un plan ambiţios de dezvoltare a energiilor regenerabile', iar 'tranziţia ecologică şi energetică' pe care o va pune în practică va fi 'creatoare de noi locuri de muncă'. 'Gazul şi electricitatea, la fel ca şi apa, sunt bunuri comune şi nu pot fi lăsate în legea pieţei', a adăugat el, precizând că 'va fi pusă în practică o tarifare progresivă, cu un obiectiv dublu, social şi ecologic'.


Premierul francez s-a declarat un susţinător al protejării Planetei, angajându-se în acest sens să pună bazele unei 'economii verzi', care se va baza pe 'inovaţie tehnologică' şi va fi unul dintre elementele care vor sprijini revenirea economică a ţării.