Grupul rus Gazprom şi compania ungară de electricitate MVM Zrt,. au semnat acordul final pentru construcţia secţiunii din Ungaria a gazoductului South Stream, transmite MTI, citata de Agerpres.


În urmă cu două zile, Gazprom a semnat un acord definitiv cu Serbia pentru construcţia gazoductului South Stream, Serbia devenind prima ţară care a luat o decizie definitivă de investiţie pentru South Stream.


Acordul semnat miercuri de vicepreşedintele Gazprom, Aleksandr Medvedev, şi directorul MVM, Csaba Baji, se referă la un tronson de 229 de kilometri din acest gazoduct destinat furnizării de gaz rusesc Uniunii Europene via Marea Neagră, iar costurile sunt estimate la 600 milioane de euro. Secţiunea din Ungaria a South Stream ar urma să demareze operaţiunile la 1 ianuarie 2016.


Ungaria devine astfel a doua ţară care şi-a dat acordul pentru această conductă cu o lungime de 3.600 km, ce va alimenta Europa de Vest via Marea Neagră şi Balcani. South Stream va permite Rusiei să ocolească principala ţară de tranzit, Ucraina, în condiţiile în care neînţelegerile dintre Kiev şi Moscova legate de tarife au dus la întreruperi temporare de livrări de gaze către ţări din UE.


Ungaria este puternic dependentă de gazul natural furnizat de Rusia, aceasta fiind de altfel singura ţară de unde Ungaria importă gaze naturale. În 2011 Rusia a furnizat Ungariei o cantitate de 6,26 miliarde metri cubi de gaze naturale.