Conducerea Gazprom a aprobat planul de restructurare a activelor de marketing si logistica detinute de compania rusa in Europa, a anuntat directorul general al Gazprom-export, Aleksandr Medvedev.


„Planul a fost aprobat, iar cum va arata totul vom decide mai tarziu”, a precizat Medvedev pe culoarele forumului „Petrolul si gazele din Sahalin”. Comentand ancheta angajata de organele UE antimonopol impotriva Gazprom, el a estimat ca „autoritatile Uniunii Europene incearca prin manevre de culise sa obtina reduceri de pret pentru sine”.

„Dar daca Bruxelles si-a propus o reglementare a preturilor prin metode administrative, trebuie sa declare acest lucru in mod deschis si, in acelasi timp, sa explice cum actiunile sale corepund apelurilor la respectarea principiilor unei piete libere”, considera vicepresedintele gigantului rus al gazelor naturale.

La nivelul conducerii Gazprom, a adaugat el, „s-a instalat sentimentul ca executivul comunitar incearca sa faca UE mai putin atractiv pentru investitii in comertul cu gaze naturale”. Medvedev a mentionat, de asemenea, ca „atacurile asupra mecanismului de corelare a pretului la gaze in functie de cel al petrolului si produselor petroliere folosit de Gazprom in contractele sale pe termen lung este aplicat si de alti furnizori, precum compania norvegiana Statoil sau grupul algerian Sonatrach”.

La initiativa Lituaniei, Comisia europeana desfasoara o investigatie menita sa elucideze daca Gazprom a folosit in mod abuziv pozitia sa in Europa centrala si de est. Gazprom, aminteste agentia RIA Novosti, controleaza 24% din rezervele mondiale de gaze naturale. Expertii sunt de parere ca pe viitor cererea de gaze va creste in Europa, iar carburantul se va scumpi pe fondul renuntarii anumitor state la energia atomica si trecerea la centralele electrice, care functioneaza pe baza de gaz natural.