Distribuitorul de gaze naturale GDF SUEZ Energy România, care are în construcţie un parc eolian în judeţul Brăila, analiezează posibilitatea cumpărării unor unităţi eoliene în România, aflate în diverse stadii de dezvoltare, a declarat preşedintele companiei, Eric Stab, citat de Mediafax.


"Ne uităm şi la alte parcuri eoliene, dar este prea devreme să spunem câţi MW am putea cumpăra", a afirmat Stab. Parcul eolian al companiei este amplasat în comuna Gemenele, judeţul Brăila, va avea o capacitate instalată de 47,5 MW şi va produce 130 GWh de electricitate anual, cantitate apropiată de nivelul vânzărilor de energie ale companiei în 2011 în România. Investiţia totală în parcul eolian este evaluată la aproximativ 80 milioane de euro.

Anul trecut compania a vândut 35,7 TWh de gaze naturale către 1,4 milioane de clienţi, şi 133 GWh de energie electrică, segement unde compania are 480 de clienţi.

Compania a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de 3,86 miliarde lei (910,8 milioane euro), în creştere cu 9%, şi un profit net de 261,9 milioane lei (61,8 milioane euro), în uşoară scădere. Distribuitorul de gaze, parte a grupului energetic franco-belgian GDF SUEZ, a intrat în 2009 şi pe piaţa furnizării de energie electrică pentru clienţii business.