Banca centrala a Germaniei, Bundesbank, a decis sa repatrieze din Statele Unite, Marea Britanie si Franta 150 de tone din aurul incredintat acestor tari spre pastrare in perioada razboiului rece, informeaza presa britanica.


Se presupune ca din SUA vor fi aduse acasa 50 de tone de aur, aflate in prezent in depozitele subterane ale Rezervei Federale. In ultimii ani din Marea Britanie au fost repatriate aproape 1.000 de tone de metal galben. In prezent, in subsolurile Bank of England se afla 500 de tone de aur german.

In acest context, o curte federală din Germania a recomandat băncii centrale să deruleze audituri anuale şi să trimită echipe care să verifice direct rezervele de aur din alte ţări, inclusiv cele păstrate la Rezerva Federală (FED) din New York, potrivit CNBC. Timp de decenii, Bundesbank s-a bazat doar pe confirmarea scrisă a rezervelor de aur de la New York, Londra şi Paris. Potrivit unui raport al curţii germane de audit, Bundesbank nu a derulat niciodată o verificare directă a aurului.

Germania ocupa locul secund in clasamentul mondial al detinatorilor de metal galben, cu 3.400 tone, dupa SUA, lider icontestabil, care detine 8.100 tone. In plin razboi rece, Germania a trimis spre pastrare in marile puteri occidentale o mare parte din rezervele sale de aur, de teama unui posibil atac din partea URSS. Aurul a fost repartizat in modul urmator: 66% din rezerve au fost pastrate in SUA, 21% in Marea Britanie si 8% in Franta.