Google are milioane de utilizatori zilnic din România, anul 2012 fiind unul extraordinar pentru Google România deoarece am lansat mai multe produse, a declarat, marţi, CEO Google România, Dan Bulucea, la o conferinţă privind tendinţele sectorului IT&C, relatează Mediafax.

'Anul 2012 a fost extraordinar pentru Google România. Am reuşit să lansăm mai multe produse, iar prin Google Traffic acoperim şosele, oraşe mari, atracţii turistice, toate disponibile în limba română. Pot să vă spun că sunt milioane de utilizatori pe zi pe acest serviciu', a spus Bulucea.

Acesta a precizat că peste 50% dintre companiile din România nu sunt prezente în mediul virtual, iar cele care sunt nu şi-au optimizat paginile pentru terminalele mobile.

'Dacă vrei să fii cunoscut, nu uita web-ul, iar dacă vrei să ai succes optimizează pentru mobil deoarece traficul pe net generat de terminalele mobile creşte puternic în comparaţie cu desktop-urile', a subliniat şeful Google România. Acesta a dat exemplul unui producător de saltele, care a vândut peste 100 de bucăţi în mai puţin de o lună, după optimizarea paginii web pentru terminale mobile.

Bulucea consideră că prezenţa firmelor pe Internet poate aduce cu investiţii minime un număr mai mare de clienţi, dar şi venituri mai mari.

'Credem cu tărie că online-ul este al doilea mediu de promovare din România, după televiziune, iar în viitor, tot ceea ce se va vinde se va face pe online', a arătat Dan Bulucea.

Potrivit studiilor de specilitate, piaţa de online a crescut în România de la numai două milioane de euro în 2003, la circa 34 milioane de euro în 2011, iar pentru 2012 au foste estimate creşteri vertiginoase atât la nivel local, cât şi mondial.

Google, cel mai mare motor de căutare la nivel mondial, este o companie care a fost lansată în 1998 de doi studenţi americani la Universitatea Stanford, respectiv Larry Page şi Sergey Brin, având sediul central în Silicon Valley, precum şi birouri în America de Nord şi de Sud, Europa şi Asia. În România, Google a deschis un birou la Bucureşti la 1 noiembrie 2010, acesta fiind condus de Dan Bulucea, care are în spate o experienţă 17 ani în dezvoltarea afacerilor din industria IT&C.