Băncile centrale au început să urmărească un "indicator economic" inedit, analizând căutările populaţiei pe Google pentru a determina evoluţia cererii de consum în paralel cu statisticile oficiale, transmite Bloomberg.


Banca centrală din Israel analizează numărul de căutări pe Google, de cuvinte cheie, raportate aproape instantaneu de motorul de căutare, vizând orice produs şi serviciu din economie, de la cursuri de gimnastică aerobică la frigidere, pentru a evalua cererea, pe sectoare economice, înaintea publicării buletinelor statistice.

Rezerva Federală a Statelor Unite (FED) şi băncile centrale din Marea Britanie, Italia, Spania şi Chile realizează studii pentru a determina dacă trendurile căutărilor pe internet corespund trendurilor din economie. Băncile centrale speră să reuşească astfel să reacţioneze mai repede la evoluţiile economice prin instrumente de politică monetară, prevenind frânări, recesiuni şi "boom-uri" însoţite de inflaţie, sau încurajând reveniri în diverse sectoare, potrivit lui Erik Brynjolfsson, membru al Consiliului Academic de la Rezerva Federală din Boston.

"Când băncile centrale analizau datele tradiţionale, practic se uitau în oglinda retrovizoare. Dacă Fed ar fi avut acces la aceste informaţii, ar fi reuşit să facă previziuni mai precise privind piaţa imobiliară şi ar fi ştiut mai rapid cât de profunde sunt problemele", spune Brynjolfsson, profesor la Massachusetts Institute of Technology. 

Economistul este coautor al unui studiu realizat în 2009 cu privire la estimarea evoluţiei vânzărilor de locuinţe din SUA prin analizarea volumului de căutări pe internet pe această temă. Trei dintre studiile realizate de băncile centrale fac referiri la cercetările sale. "Ideea" a plecat însă tot din Silicon Valley, chiar de la Google. Hal Varian, economistul şef al companiei, şi-a dat seama că analizarea căutărilor pe internet poate conduce la anticiparea evoluţiilor indicate de datele economice tradiţionale, raportate cu întârziere. Varian a realizat în aprilie 2009 un raport în care demonstrează cum datele raportate de serviciul Google Trends privind volumul căutărilor pe diverse cuvinte cheie poate îmbunătăţi estimările pentru vânzările auto şi de locuinţe şi comerţul retail din Statele Unite.

La câteva luni după apariţia raportului, băncile centrale, în frunte cu Banca Israelului, au început să efectueze propriile studii. Datele privind trendurile de căutare pe Google sunt disponibile cu una, până la trei zile întârziere, în timp ce, spre exemplu, guvernul american publică raportul lunar pentru comerţul retail la jumătatea lunii următoare.

Pe lângă asistarea procesului de prognoză, statisticile Google ajută economiştii să determine eficacitatea măsurilor de politică monetară. Într-o lucrare prezentată în august 2011, Mark Spiegel, vicepreşedinte de cercetare internaţională la Rezerva Federală din San Francisco, a analizat volumul căutărilor unor cuvinte precum "crisis" (criză) şi "freeze" (îngheţare, blocare - a pieţelor de credit), comparând trendurile de pe Google cu percepţia asupra riscului de faliment pentru diverse ţări în timpul crizei financiare din 2008.

"Este o metodă aflată încă în stadiu incipient, dar este fascinant. Vorbim despre cantităţi enorme de informaţie care ne vor ajuta să înţelegem mai bine ce se întâmplă, în timp real", a declarat preşedintele Rezervei Federale din San Francisc, John Williams, descriind noul "indicator economic" ca pe "o revoluţie în statistică".