Comisia europeana a autorizat compania Google sa achizitioneze producatorul de telefoane mobile, Motorola Mobility.


Executivul european nu a formulat nici o conditie pentru realizarea acestei operatiuni de 12,5 miliarde de dolari, anuntata in luna august. Comisia a avertizat insa ca va supraveghea modul in care Google si principalii lui adversari vor utiliza brevetele, pentru a se asigura ca dreptul la concurenta este respectat.

„Am aprobat achizitia, pentru ca, dupa o detaliata analiza, am ajuns la concluzia ca tranzactia in sine nu ridica probleme de concurenta”, a explicat comisarul european al concurentei, Joaquin Almunia.

„Aceasta decizie nu inseamna ca nu suntem preocupati de posibilitatea ca Google, in calitate de proprietar al unui important portofoliu de brevete, sa nu abuzeze de ele, aplicand unele dintre aceste licente la echipamentele sale Android. Este marea noastra ingrijorare”, a spus Almunia.

„Este posibil ca, ulterior, sa deschidem un dosar, dar deocamdata nu exista motive pentru blocarea tranzactiei. Ramanem insa vigilenti”, a insistat comisarul european.

Potrivit unor surse citate de Reuters, departamentul american al Justiei urmeaza sa aprobe operatiunea pana la sfarsitul saptamanii.

In august, Google si-a anuntat intentia de a prelua Motorola pentru cele 17.000 de brevete si 7.500 de cereri de patentare pe care le detine. Procedand astfel, Google vrea sa fie in pozitie de forta fata de unii dintre concurentii sai precum Apple.