Până în 2008, americanii care răscoleau pământul patriei nu aveau niciun fel de forţă. Dintr-o dată, totul s-a schimbat, din momentul venirii gigantului ExxonMobil în Marea Neagră. I-au urmat, ca la un semn, Chevron, Hunt Oil, PetroSantander, Vanco International, dar şi fonduri de investiţii puternice. Stabilitatea ţării membre NATO, preţul ridicat al barilului de ţiţei şi perspectiva unor noi frontiere în explorarea hidrocarburilor sunt cele mai serioase motive care i-au făcut pe greii americani să aleagă România. Se anunţă, astfel, investiţii cu mult peste un miliard de euro.

Totul a început în luna decembrie a anului 2008, atunci când ExxonMobil, cea mai mare companie petrolieră din lume, a surprins pe toată lumea şi a anunţat că începe o colaborare cu autohtona Petrom pentru explorarea apelor adânci ale Mării Negre, fenomen unic până acum în ţara noastră. Mişcarea a fost una deloc previzibilă, în condiţiile în care marile companii internaţionale au stat deoparte de teritoriul românesc, îndelung exploatat şi aproape vlăguit.

Au fost în anii ’90 câteva încercări ale Shell şi Amoco, dar aceştia s-au retras de aici fără niciun succes. Singurii americani care s-au încumetat să mai stoarcă pungi de gaze au fost „piticii” Amromco, Toreador sau Forest Oil. De regulă, aceştia activau pe câmpuri lăsate de izbelişte de Romgaz şi Petrom pentru că nu mai erau tentante. Ultimii doi s-au retras iremediabil până în 2009, lăsând concesiunile pe mâinile altora.

Venirea ExxonMobil, însă, a creat o emulaţie, pentru că a atras după sine şi alte companii din Statele Unite. „În industria petrolieră funcţionează foarte bine spiritul de turmă. E de ajuns să vină unul într-un loc şi atunci toţi se întreabă: «De ce s-a dus ăla acolo? Ce l-a atras? Ia să mă duc şi eu…»”, susţin surse din piaţă, cunoscătoare ale fenomenului. După numai un an şi câteva luni, îşi fac apariţia texanii de la Hunt Oil, cei care au inspirat serialul Dallas, şi cei de la PetroSantander. Împreună cu ei vine şi Chevron, o companie care domină de ani buni lumea petrolieră mondială. Și în fine, anul trecut, Vanco International reuşeşte, în asociere cu ruşii de la Lukoil, să câştige două concesiuni în apele teritoriale româneşti ale Mării Negre.

Motivele asaltului
Ce i-a făcut pe toţi aceştia să dea năvală într-un timp atât de scurt, în condiţiile în care timp de două decenii România a fost un teritoriu neatractiv? „Sunt mai multe aspecte. În primul rând, este vorba de stabilitatea ţării noastre, membră NATO, şi de vechimea ei în sectorul petrolier. În al doilea rând, preţul ridicat al barilului, în jur de 100 de dolari, îi îndemnă pe marii jucători să se reîndrepte spre câmpurile deja utilizate, adică să stoarcă şi mai mult din lămâia deja stoarsă, dar cu tehnologii de ultimă generaţie, şi să se uite la noi frontiere, vezi Marea Neagră sau gazele de şist”, spune sursa citată. În opinia lui Sorin Mîndruţescu, preşedintele Camerei de Comerţ Româno-Americane, AmCham, investitorii doresc profesionalizarea, depolitizarea administraţiei, predictibilitatea, stabilitatea cadrului legislativ şi lupta împotriva corupţiei.

Deschizătorii de drumuri
Discursul celor de la ExxonMobil ţinut atunci când au parafat venirea în România emana foarte mult optimism, extrem de curios, având în vedere experienţele eşuate în anii ’90 ale britanicilor de la Shell şi ale confraţilor americani de la Amoco. Elwyn Griffits, vicepreşedintele pentru dezvoltarea
afacerilor la ExxonMobil, susţinea atunci că parteneriatul cu Petrom reprezintă o oportunitate de a aplica experienţa companiei pe care o reprezintă într-o regiune nouă şi foarte promiţătoare. Această regiune este plasată în largul Mării Negre, undeva la 170 km de ţărm, în blocul Neptun. Petrom şi ExxonMobil au angajat un vas gigant, Deepwater Champion, produs în Coreea de Sud, dar deţinut de o companie norvegiană, pentru a face măsurători cu ajutorul tehnologiei seismice 3D. A urmat forarea primei sonde, Domino, şi rezultatele au apărut la începutul acestui an. S-a găsit o pungă de gaze ce pare enormă, de până la 80 de miliarde de metri cubi de gaze naturale, în condiţiile în care rezervele estimate ale României sunt undeva la 160-170 miliarde de metri cubi, iar producţia medie este la 11 miliarde metri cubi pe an. Cele două companii urmează să investească în Marea Neagră în următoarea perioadă până la un miliard de euro, conform premierului Victor Ponta.

Filiera Petrom
A fost de-ajuns să vină unul în România (şi de mare calibru) pentru a deschide orizonturile şi altora. Următorii pe listă au fost americanii de la Hunt Oil, o companie din Dallas, înfiinţată acum 80 de ani. Chiar dacă nu are anvergura celor de la ExxonMobil, Hunt Oil are o dimensiune echivalentă OMV, adică a patronilor Petrom. Ei au venit în ţara noastră tot pe filiera aceleiaşi companii autohtone, dar de data asta ţinta o constituie explorarea a două blocuri de pe uscat – Adjud şi Urziceni. Investiţiile totale anunţate sunt de 25 milioane de euro. La foarte scurt timp după semnarea acordului, cei de la Hunt Oil fac o mişcare interesantă, şi anume îşi mută biroul regional de la Londra la Bucureşti. Tom Cwikla, vicepreşedinte senior al Hunt Oil Company, consideră că România este un loc foarte bun pentru aplicarea tehnologiilor viitorului şi nu este de acord că resursele s-au epuizat. La foarte scurt timp, apar în România alţi texani, PetroSantander, firmă localizată în Houston. Ei au semnat cu Petrom un contract pe 17 ani pentru creşterea producţiei din nouă zăcăminte situate în zona Aradului.

Americanii asigură expertiza şi tehnologiile necesare, precum şi resursele financiare şi umane. Conform contractului, Petrom plăteşte pentru producţia livrată, în funcţie de nivelul acesteia. În primul an de acţiune în România, 2010, PetroSantander a angajat 55 de persoane şi a scos un profit de 1,2 milioane de lei. În 2011, în schimb, numărul de salariaţi a crescut spre 500, iar profitul a sărit la 15,6 milioane de lei, la o cifră de afaceri de 101,3 milioane de lei. La începutul acestui an, PetroSantander a semnat un contract de prestări servicii cu firma Dafora Mediaş, a omului de afaceri Gheorghe Călburean, iar prima realizare o reprezintă încheierea la finele acestui an a lucrărilor la o sondă, Turnu, din judeţul Arad, inclusă în programul de explorare al americanilor.

„New Frontiers”
Cea mai controversată prezenţă americană în România o reprezintă cea a companiei Chevron, pentru că atacă o zonă privită cu o mare neîncredere – gazele de şist. Primele prospecţiuni pentru găsirea unor argile gazeifere au fost făcute în 2010 şi tot atunci Chevron a primit licenţe pentru trei blocuri pe uscat situate în sudul Dobrogei, în zona Adamclisi, Vama Veche, Costineşti. Anul trecut, americanii au achiziţionat o concesiune în Moldova, la Bârlad, şi au trecut rapid la colectarea de date seismice 2D pentru a începe forarea la sfârşitul acestui an. Ei se confruntă, însă, cu o reacţie puternică din partea autorităţilor şi a locuitorilor din zonă. Aceştia îi acuză pe cei de la Chevron că utilizează tehnologii nesigure şi că riscă să polueze apa freatică. Exploatarea gazelor de şist presupune fracturarea hidraulică, mai exact introducerea în pământ a unei cantităţi mari de apă amestecată cu diverse substanţe în golurile create de împuşcarea rocilor, iar scopul este acela de eliberare a gazului captiv. Reprezentanţii Chevron sunt rezervaţi atunci când vine vorba de a-şi prezenta planurile, însă au avut dese întâlniri cu guvernanţii pentru susţinerea proiectelor pe care le au, iar principalul lor „purtător de cuvânt” în acest sens este însuşi ambasadorul american în România, Mark Gitenstein.
Ultimii pe lista celor veniţi mai nou în ţara noastră sunt cei de la Vanco International, o companie care de ani de zile lucrează în asociere cu Lukoil. Aceştia au obţinut două concesiuni în Marea Neagră, în sectorul câştigat de România la Haga în procesul deschis împotriva Ucrainei pentru delimitarea platoului continental al Insulei Șerpilor. Respectiva zonă, aflată la mare distanţă de ţărm, este neevaluată până acum şi în perioada următoare reprezentanţii celor două firme urmează să facă primele măsurători.

Energia este una dintre căile de atac ale companiilor americane în România, iar mişcările cele mai intense au apărut în ultimii ani. „Venirea în masă a acestor companii poate aduce sau chiar poate readuce în România şi alte nume grele din industria petrolieră mondială”, susţin surse din piaţă.
Alte zone de interes pentru americani sunt Itul (IMB, Intel, HP, Oracle), auto (Ford), agricultura (Cargill, Smithfield) sau industria (Toro).

OFENSIVA FONDURILOR DE INVESTIȚII
„Petrom a devenit de curând şi o companie americană”, sună o frază care poate şochează, spusă de un bun cunoscător al pieţei energetice autohtone.
Cum aşa? „Fondul Proprietatea deţine 20,1% din Petrom, iar unii dintre cei mai mari proprietari ai fondului sunt americanii de la Elliott, cu 13%. Se poate spune că Petrom e românească prin statul român, austriacă prin OMV, americană prin Elliott şi europeană prin BERD”, spune sursa menţionată. Un alt fond de investiţii puternic este First Reserve, care a anunţat la finele lui 2011 o investiţie la Amromco, al treilea producător de gaze intern, cu o cotă de 1,5%. Americanii sunt specializaţi în plasamente în sectorul de energie şi au pe mână fonduri de 10 miliarde de dolari.

130 miliarde de euro la această sumă este estimată rezerva de ţiţei a României, conform actualelor cotaţii internaţionale

60 miliarde de euro este valoarea rezervei de gaze naturale, exceptând descoperirile Petrom/ExxonMobil din Marea Neagră