Premierul Antonis Samaras este aşteptat să facă declaraţii în contextul unui scandal politic provocat de scurgerea în presă a unei liste cu numele a peste 30 de politicieni, investigaţi pentru corupţie de către Echipa pentru Infracţiuni Financiare (SDOE), informeaza ziarul Ekathimerini în pagina online.


Lista, care include numele a zece foşti miniştri, zece foşti adjuncţi ai unor miniştri şi 12 foşti sau actuali parlamentari, a fost predată procurorilor care se pregătesc sa investigheze o serie de acuzatii, care merg de la evaziune fiscală până la obţinerea de câştiguri în baza unor activităţi ilegale.
Acuzaţiile formulate împotriva fiecărui politician în parte nu au fost făcute publice.

Lista, care a fost postată pe Internet, cuprinde nume ca Panos Kammenos, liderul Partidului Greci Independenţi (GI); Yiannis Kourakis, fost parlamentar şi adjunct de ministru din cadrul Pasok şi primar al oraşului Heraklion; Nikitas Kaklamanis, parlamentar în cadrul Partidului Noua Democraţie (ND) şi fost primar al Atenei; Nikos Konstantopoulos, fost lider al formaţiunii Synaspismos; Panayiotis Fasoulas, fost parlamentar Pasok şi fost primar al oraşului Pireu; Athanasios Nakos, parlamentar ND; Marina Hrysoveloni, parlamentar GI, Evangelos Meimarakis, fost preşedinte al Parlamentului şi fost ministru.

Numele lui Meimarakis a apărut săptămâna trecută într-o anchetă jurnalistică, declanşând o reacţie de furie din partea politicianului conservator. Într-o încercare de a dovedi că acuzaţiile de spălare de bani formulate împotriva sa sunt "nefondate", el şi-a publicat declaraţiile de avere începând din 1989, când a fost ales pentru prima dată în Legislativ. Conform ultimei declaraţii, datând din 2010, acesta deţinea economii în valoare de 290.000 de euro. Acuzaţiile formulate împotriva sa sunt investigate de către Curtea Supremă.

Liderul formaţiunii Greci Independenţi Panos Kammenos şi fostul ministru al Educaţiei Aris Spiliotopoulos, în prezent parlamentar ND (formaţiunea lui Samaras), ale căror nume apar pe listă au emis comunicate de presă în care afirmă că nu "nimic de ascuns".