Guvernul slovac va reduce temporar nivelul contribuţiei la sistemul de pensii private obligatorii (Pilonul II), de la 9% la maxim 5%, a spus Ministrul Muncii, Jan Richter, citat de Bloomberg.

Această măsură ar urma să aibă fie menţinută până în 2016 şi are ca scop reducerea deficitului bugetului asigurărilor sociale, conform publicaţiei slovace Sme.

Robert Fico, aflat la cârma noului guvern slovac de stânga, declara recent că vrea să demareze o campanie menită să îi facă pe slovaci să renunţe la contribuţiile alocate fondurilor de pensii private.

„Statul injectează aproape un miliard de euro pe an în Sociálna Poisťovňa, casa de asigurări sociale controlată de stat, pentru a compensa sumele direcţionate către fondurile de pensii private, ale căror investiţii nu sporesc valoarea sumelor primite în administrare”, declara Fico.

Partidul social-democrat Smer-SD a câştigat alegerile legislative anticipate de pe 10 martie. Fico vrea să implementeze o serie de măsuri fiscale menite să aducă cheltuielile publice în limitele impuse de Uniunea Europeană.

Ultimele măsuri anunţate sunt renunţarea la cota unică de 19% şi creşterea impozitelor plătite de companii şi de cei bogaţi.

Şeful unui fond local de pensii private a subliniat că Pilonul 2 nu ar mai avea sens, în contextul unei reduceri sub 6% a contribuţiei.