Candidatul socialist la presedintia Frantei, Francois Hollande, a continuat, pe un ton ferm, “dialogul de la distanta” cu cancelarul german, Angela Merkel, pe teme europene.


Ca raspuns la refuzul categoric exprimat de seful executivului de la Berlin privind o eventuala „renegociere” a pactului fiscal, Hollande i-a amintit interlocutoarei sale ca „toata lumea afirma ca este nevoie de crestere economica” , nu de „pura austeritate”.

„Suntem singurul continent care nu cunoaste crestere”, si-a argumenat Hollande punctul de vedere, repetand ca, daca va fi ales, va propune liderilor europeni „crearea de euro-bonduri, mobilizarea fondurilor structurale si un altfel de dialog cu Banca Centrala Europeana”.

El a insistat ca „nu Germania este cea care decide pentru intreaga Europa. Poate Angela Merkel nu va fi de acord cu unele aspecte, dar noi nu suntem o tara oarecare”, a adaugat Hollande. In opinia lui „poporul francez va modifica datele in Europa”.