Privatizarea societatilor de stat a reprezentat, in cele mai multe dintre cazuri, o sursa de imbogatire rapida pentru asa-zisii investitori. Desi si-au asumat investitii substantiale in modernizarea liniilor de productie, cei care au preluat pachetele majoritare de actiuni ale fostelor societati de stat au uitat repede obligatiile care le revin si au inceput sa vanda bucata cu bucata terenurile si utilajele aflate in patrimoniul uzinelor. Asa s-a intamplat si in cazul IMUM Medgidia, societate care nu a mai onorat nicio comanda de mai bine de o luna. In tot acest timp, unitatea este macinata de conflicte de munca iscate pe marginea nerespectarii, de catre angajator, a prevederilor contractelor colective de munca. In tot acest scandal vor interveni si reprezentantii AVAS, care au fost sesizati de prefectul judetului Constanta, Liviu Brailoiu, pe marginea incalcarii contractului de privatizare.

Privatizarile paguboase ale unor societati cu rol strategic in economia romaneasca ies la iveala rand pe rand. Dupa ce v-am prezentat cazurile Fruvimed si Fertilchim din judetul Constanta, a venit randul producatorului de utilaje agricole si de transport IMUM Medgidia, societate care a fost vanduta, in mai 2004, unei persoane fizice din Turcia si unui investitor roman pentru 2,09 milioane de euro, suma care cuprindea pretul unui pachet de 69,9% din actiuni si investitiile tehnologice si de mediu asumate de cumparatori pentru urmatorii cinci ani. In momentul in care au cumparat societatea, cei doi investitori, Ozyasar Emin si Radu Constantin,si-au asumat datorii bugetare si comerciale in valoare de 1,2 milioane de euro, restul creantelor, de pana la 2,8 milioane de euro, fiind sterse. In momentul privatizarii, societatea inregistra venituri de 2.630.000 lei si pierderi de 940.000 lei.

Desi, atunci cand au preluat afacerea, cei doi investitori promiteau ca vor scoate uzina din impas, timpul a dovedit ca de la vorbe si pana la fapte este cale lunga. Asa se face ca timpul a trecut, iar investitiile in retehnologizarea si modernizarea societatii au intarziat sa fie demarate, cei doi afaceristi aratandu-se mult mai interesati de valorificarea proprietatilor uzinei.

AVAS, sesizat de prefectul Constantei


Mai mult decat atat, de mai bine de doua luni, cei peste 160 de angajati ai IMUM nu si-au primit drepturile salariale. In aceste conditii, oamenii ameninta ca vor intra in greva, cu atat mai mult cu cat au aflat, din surse neoficiale, ca angajatorul intentioneaza sa trimita o mare parte dintre acestia in somaj, fara sa le plateasca salarii compensatorii, asa cum este specificat in contractul colectiv de munca. Angajatii de la IMUM au mai demarat si anul trecut un conflict de munca spontan din cauza faptului ca angajatorul nu s-a achitat de obligatiile care ii revin. Liderul de sindicat de la IMUM, Liviu Chirita, spune ca angajatii s-au saturat de nepasarea cu care sunt tratati de angajator si ca au demarat deja un proces in instanta pentru neplata salariilor. In replica, Ibrahim Dede, vicepresedintele Consiliului de administratie al IMUM, spune ca angajatii au ales sa protesteze in mod ilegal si ca, in aceste conditii, risca sa nu isi mai primeasca deloc drepturile banesti care li se cuvin cu atat mai mult cu cat acestia nu au executat la timp o comanda din cauza unei greve spontane. Dede spune ca societatea este grav afectata de criza financiara si ca, daca refuza sa munceasca, angajatii nu fac decat sa agraveze starea si asa precara a societatii, care nu a mai vandut niciun utilaj de mai bine de o luna. In acest conflict de munca a intervenit si prefectul Constantei, Liviu Brailoiu, care a solicitat reprezentantilor Inspectoratului Teritorial de Munca sa faca un control la Medgidia. In plus, prefectul spune ca va sesiza AVAS cu privire la nerespectarea conditiilor din contractul de privatizare asumat de investitori.

Sectii intregi vandute la fier vechi


Aceasta nu ar fi prima data cand privatizarea IMUM Medgidia ar fi contestata. In urma cu patru ani, procurorii constanteni au demarat o ancheta care viza modul in care au fost instrainate o parte dintre activele societatii dupa privatizare. Din verificarile facute a reiesit ca persoanele fizice Emin Ozyasar si Radu Constantin nu au respectat obligatiile asumate in contractul de privatizare, care prevedea ca instrainarea activelor societatii se poate face numai dupa instiintarea prealabila a AVAS Bucuresti. Cu toate acestea, noii proprietari au vandut, in august 2004, la numai cateva luni de la privatizare, catre SC V.B.M. Lux Sonor SRL Constanta, sub forma de fier vechi, peste 1.000 de tone din utilajele liniilor de turnare, formare si transport din sectia „Otelarie”. In urma acestei tranzactii, cei doi actionari s-au ales cu peste 600.000 lei, bani care au fost insusiti in mod ilegal de catre conducerea societatii. Tranzactiile cu iz penal nu s-au oprit aici. In septembrie 2004, Emin Ozyasar si Radu Constantin au vandut catre SC Tomini Trading SRL Constanta, ca deseu fier vechi, stantele si matritele unitatii, bunuri care insumau o cantitate de 600 de tone de otel de calitate superioara. In urma acestei tranzactii, cei doi s-au mai ales cu 460.000 lei. La scurt timp, numele lui Ozyasar Emin a fost implicat intr-un nou scandal. Acesta a fost acuzat de angajatii societatii, care au depus si o plangere penala in acest sens, ca a preluat pachetul de actiuni al IMUM la un pret subevaluat cu sprijinul unor reprezentanti ai Autoritatii pentru Privatizarea si Administrarea Participatiunilor Statului, care mai apoi au fost recompensati cu functii de conducere in interiorul societatii sau cu contracte paguboase pentru IMUM. Un exemplu este contractul incheiat cu una dintre firmele controversatului om de afaceri, Ovidiu Tender, care desi este specializata in prelucrarea titeiului, a fost angajata, in schimbul sumei de peste 14.300 lei, sa execute o serie de lucrari de reparatii ale instalatiilor de apa si canalizare din incinta societatii.

Aproape 60 de ani de traditie

IMUM Medgidia a fost inainte de privatizare una dintre cele mai profitabile intreprinderi din tara. In aprilie 1950, Intreprinderea Auto-Cotroceni-Bucuresti s-a transferat la Medgidia, sub denumirea de Atelierele Centrale ale Directiei Generale a Canalului Dunare-Marea Neagra, iar in 1951 au fost date in exploatare constructiile industriale si sociale din actuala incinta a intreprinderii, care a primit, un an mai tarziu, numele de Intreprinderea Metalurgica de Utilaje Medgidia. SC IMUM SA, care are o suprafata de productie de 36 de hectare si acces la magistralele feroviare, la drumurile nationale si europene si la Canalul Dunare-Marea Neagra, a ajuns, in scurt timp, cea mai mare uzina constructoare de masini agricole din Romania. Societatea este si acum specializata in confectionarea de piese prelucrate prin aschiere, frezare sau stantare cu utilizare in foarte multe domenii.