Ca şi stăpânii lor, animalele de companie trăiesc tot mai mult, câinii, 11 ani şi pisicile, între 15 şi 20 de ani, potrivit unui studiu publicat joi de grupul agroalimentar Royal Canin şi menţionat de huffingtonpost.fr.


Cu peste 11 milioane de pisici şi 7,6 milioane de câini, Franţa se numără printre ţările cu cele mai multe animale de companie. 'În zece ani, speranţa de viaţă a crescut cu cel puţin 20% la câini şi ceva mai mult la pisici', spune Juliette Lauzac, autoare a studiului, alături de medici veterinari. 'Acest lucru este legat de creşterea sprijinului medical, o alimentaţie mai bine adaptată la nevoile animalului şi sterilizarea mai frecventă, care previne apariţia anumitor boli, cum ar fi cancerul la căţele', a adăugat ea.

Conform unui studiu al Facco (camera sindicală a producătorilor de alimente pentru câini, pisici, păsări şi alte animale comune), realizat în 2010, 33% dintre pisici şi 43% dintre câini au peste şapte ani, ceea ce corespunde la pisici la vârsta umană de 44 de ani, iar la câini, între 48 şi 67 de ani, în funcţie de mărimea animalului. Cu cât câinii sunt mai mici, cu atât speranţa de viaţă este mai mare. Un câine cu greutatea mai mică de 10 kg poate spera să trăiască până la 12 ani, un câine de talie medie (între 10 şi 25 kg), până la 10 ani, iar un câine mare (25-45 kg), numai opt ani. 

În plus, la câinii mari efectele îmbătrânirii se manifestă destul de devreme, adesea printr-o fragilitate cardiacă mai însemnată decât la alte rase. Maturitatea la câine apare spre cinci ani la rasele mari şi spre opt la rasele mici, iar maturitatea la pisică se situează în jur de 10 ani. La câini, ca şi la pisici, îmbătrânirea celulară se manifestă prin albirea părului în anumite zone, căderea lui, scăderea mobilităţii şi a dinamismului, a masei musculare şi a acuităţii vizuale şi auditive. Dintre bolile asociate cu vârsta, pisicile suferă mai ales de calculi şi tulburări urinare, iar câinii, de cataractă.

Studiul arată că, în privinţa cheltuielilor pentru îngrijiri veterinare, acestea au crescut în Franţa cu 170% în ultimii 10 ani, iar 84% dintre câini şi 56% dintre pisici sunt duşi la veterinar cel puţin o dată pe an. Veterinarii recomandă o verificare a sănătăţii o dată la şase luni la animalele peste 12 ani.