Încercarea preşedintelui american Barack Obama de a obţine un nou mandat este, parţial, un "referendum"privind restructurarea sectorului auto cu ajutorul statului şi, indiferent de victoria sau înfrângerea sa, sprijinul dat de administraţia sa acestui sector este considerat un model pentru Europa. General Motors şi Chrysler Group au fost sufocate de numărul prea mare de fabrici, pline de muncitori cu contracte de salarii şi beneficii costisitoare, scrie agentia Bloomberg.


În 2008 şi 2009, când producătorii auto au primit 80 de miliarde de dolari de la administraţiile Bush şi Obama, GM şi Chrysler au închis 15 fabrici, au redus capacitatea de producţie cu 33% şi au eliminat 45.000 de locuri de muncă plătite cu ora, în Statele Unite. Multe comunităţi au suferit de pe urma restructurărilor dureroase, fiind un subiect care a divizat electoratul, dar GM, Chrysler, ca şi Ford şi companiile străine concurente raportează în prezent profituri solide în America de Nord, iar muncitorii revin la lucru.

Acest fapt a generat apeluri pentru o intervenţie guvernamentală şi în sectorul auto european, unde cererea de vehicule noi este pe cale să scadă pentru al cincilea an consecutiv, la cel mai redus nivel după 1995. "Voinţa şi hotărârea de a crea o Europă unită sunt esenţiale. Am văzut aceeaşi poveste în industria auto din SUA în 2008 şi 2009", a comentat directorul general al Fiat şi Chrysler, Sergio Marchionne, luna trecută la Bruxelles.
Dintre cei mai mari trei producători auto din Europa, numai PSA Peugeot Citroen a anunţat închiderea unei fabrici.

Actualele planuri ale producătorilor auto, pentru închiderea a cinci fabrici, sunt departe de cele circa 17 unităţi de producţie la care ar trebui să se renunţe, potrivit Goldman Sachs. Fabricantii de autovehicule se împiedică de capacitatea de producţie nefolosită, în condiţiile în care guvernele se opun planurilor de închidere a uzinelor pentru a proteja locurile de muncă, în timp ce sindicatele resping schimbările majore în domeniul compensaţiilor şi al legislaţiei muncii.

Peugeot, al doilea mare producător auto din Europa, a pierdut 662 milioane de euro în primul semestru, iar Fiat a raportat pierderi operaţionale de 573 milioane euro în primele nouă luni. General Motors şi Ford anticipează pierderi în Europa până la jumătatea acestui deceniu. "La nivelul industriei auto, nimeni nu face bani în Europa. Industria trebuie să se restructureze", a estimat directorul financiar al GM, Dan Ammann, într-un interviu acordat Bloomberg Radio la sfârşitul lunii trecute.

În schimb, operaţiunile GM şi Ford în America de Nord au obţinut cumulat un profit înainte de taxe de 11,95 miliarde de dolari, în primele nouă luni.
Chrysler, care generează majoritatea veniturilor în America de Nord, a raportat un profit operaţional de 4,1 miliarde dolari. "Europa arată şi miroase ca SUA în 2009. Este nevoie de acelaşi remediu, care este reducerea capacităţii", a afirmat Gerald Greenwald, fost vicepreşedinte al Chrysler.
Restructurarea industriei auto din SUA oferă "un model" pentru Europa. Un plan guvernamental centralizat ar elimina impedimentul ca prima companie care se restructurează să ofere concurenţilor avantajul reducerii supracapacităţii în sectorul de profil, a arătat, la randul sau, Arndt Ellinghorst, analist la Credit Suisse în Londra.

Metoda ar fi eficientă, dar este improbabil să se concretizeze, consideră Steven Rattner, care a condus comisia pentru industria auto a administraţiei Obama. Dificultăţile de închidere a fabricilor au limitat restructurarea din Europa. Astfel, doar două fabrici au oprit producţia din 2008, când a început contracţia pieţei auto europene, o unitate de producţie a GM din Belgia şi una a Fiat în Sicilia.Alte cinci fabrici vor fi închise în următorii ani.

Peugeot va înceta activitatea la o fabrică de lângă Paris în 2014, iar Ford a anunţat că va închide două uzine în Marea Britanie şi o a treia în Belgia, începând de anul viitor. GM urmează să închisă o fabrică din Bochum, Germania, după 2016. Aceste măsuri vor fi insuficiente, consideră Stefan Burgstaller, analist la Goldman Sachs în Londra. El estimează că restructurarea ar trebui să implice închiderea a 17 din cele 96 de fabrici din Europa, reprezentând 18% din capacitate.