Politica de industrializare forţată de dinainte de 1990 a provocat o adevărată furtună asupra economiei capitaliste instaurate după căderea comunismului, iar combinatele ce reprezentau mândria autorităţilor vremii au devenit istorie sau, în cel mai fericit caz, s-au restrâns considerabil. Schimbările au fost extrem de vizibile. În unele situaţii, pe vechile amplasamente au apărut blocuri de locuit sau halele cândva industriale s-au reinventat, iar cazurile cele mai elocvente sunt apariţia mall-urilor sau a hipermarketurilor. În altele, s-a ales praful şi azi totul arată ca după bombardament: tone de moloz, căutători de fier vechi, oraşe monoindustriale aflate în cădere liberă după închiderea combinatului de la marginea aşezării. În ultimii 22 de ani, România a pierdut nume grele din brandurile create înainte de schimbarea regimului şi, mai mult decât atât, a fost martora dispariţiei unor industrii întregi. Cauzele sunt multiple. Unele din ele nu au ţinut pasul cu noua înfăţişare a economiei, fie pentru că au pierdut pieţele externe, fie pentru că înzestrarea lor tehnologică era depăşită. La altele, managerii au schimbat macazul şi au găsit oportunităţi mult mai bănoase, de regulă în imobiliare. Politicul a avut o mare parte din vină, pentru că a întârziat privatizările, astfel încât s-a ajuns în situaţia în care investiţiile străine din statele Europei Centrale şi de Est au depăşit cu mult pe cele din România (în Polonia, de exemplu, acestea au fost de zece ori mai mari în perioada 1993-2000 decât în ţara noastră).

Citeste si 8 MOMENTE care au favorizat dispariţia unor industrii întregi

Industria centralizată de dinainte de 1990, atât de glorificată de regimul comunist, s-a restrâns considerabil în ultimii 22 de ani, iar cauzele au fost complexe: pierderea pieţelor externe, lipsa de orizont a şefilor companiilor, reorientarea economică, politica autorităţilor de a bloca ani de zile privatizările, ineficienţa economică, tehnologia învechită sau jaful. Au dispărut combinate şi industrii întregi. Cele mai elocvente exemple sunt producţia de fibre şi fire sintetice şi artificiale, de locomotive sau prelucrarea cauciucului. Au dispărut, de asemenea, combinatele de utilaj greu, fabricile de tractoare şi de televizoare. Câte un întreprinzător român sau asiatic încearcă să le reinventeze, dar nu pe amplasamentul lor străvechi.

Chimia, neutralizată


Unul dintre cele mai năpăstuite sectoare economice a fost chimia, victimă a dezvoltării sale fără orizont din perioada comunistă. „În industria chimică a murit sectorul de producţie fire şi fibre artificiale, cu excepţia unei mici fabrici la Săvineşti. Aici se foloseau ca materii prime celuloza şi lemnul. După 1990, lemnul s-a întrebuinţat pentru altceva, în special pentru mobilă, iar de stuful din Deltă nu s-a mai ocupat nimeni. De asemenea, a dispărut industria de fire şi fibre sintetice, acolo unde se folosea ca materie primă petrolul. Dispariţia a fost cauzată în special de interesul mai scăzut al rafinăriilor de la noi pentru petrochimie”, a declarat Stelian Bănăţeanu, fost director în cadrul Ministerului Economiei, responsabil de industria chimică. La Brăila, la începutul anilor ’90 era o forfotă de nedescris în fiecare dimineaţă spre drumul ce ducea la Combinatul de fire şi fibre artificiale de la marginea oraşului. După nici zece ani, miile de oameni au făcut locul paraginii, pentru că fabrica a devenit istorie. La Moldosin Vaslui povestea s-a repetat, combinatul căzând pradă unor manageri despre care se spune că l-au devalizat.

Prelucrarea cauciucului - pană totală

O altă industrie trecută în nefiinţă este prelucrarea cauciucului. „Înainte de 1990 mineritul era extensiv şi avea mare nevoie de benzi transportoare. Acestea se produceau la Tg. Jiu, Botoşani, Piteşti. După 1990, odată cu restrângerea mineritului, nu am mai avut nevoie de aceste benzi”, a mai spus Bănăţeanu. „Din fericire, adaugă acesta, producţia de anvelope rezistă şi aceasta este controlată de mari nume mondiale precum Michelin sau Continental”.

S-a stins mândria economiei

Pe marginea prăpastiei se află petrochimia, cândva fala industriei româneşti. Petrom a închis instalaţia de piroliză (prin care se transformă sau se descompun termic compuşii sau substanţele chimice organice) de la Piteşti şi a vândut-o către Oltchim, care nu are bani să o repornească. La Petromidia, rafinărie ce aparţine kazahilor de la KazMunayGaz, etilena, materie primă pentru PVC, se importă, în timp ce piroliza de la Petrotel a fost afectată de o explozie în momentul construcţiei şi ruşii de la Lukoil nu au mai fost interesaţi să o pună în funcţiune după preluarea rafinăriei în 1998. „Petrochimia este aproape moartă”, conchide Bănăţeanu.

A dispărut mecanicul-şef al siderurgiei


Industria siderurgică autohtonă a cunoscut schimbări structurale profunde în ultimii ani şi, în ciuda crizei economice, rezistă cu toate cele şase combinate (Galaţi, Hunedoara, Reşiţa, Oţelul Roşu, Târgovişte şi Călăraşi). A dispărut aşa numitul „mecanic-şef”, după cum spune Petru Ianc, fost director al direcţiei de Politică Industrială din cadrul Ministerului Economiei. Uzina Victoria de la Călan, de exemplu, locul unde a apărut prima instalaţie din lume pentru producerea semicocsului prin fluidizare, furniza lingotiere şi accesorii combinatelor de la Hunedoara şi Reşiţa. În anii ’90, societatea, redenumită Sidermet, s-a spart în mai multe bucăţi şi s-a încercat privatizarea. Demersul a eşuat pe parcursul a zece ani, timp în care cei mai câştigaţi din toată afacerea au fost hoţii de fier vechi.

Doar la noi neferoasele nu mai sunt tentante

Tot la fier vechi a ajuns şi industria de neferoase. În 1990, exploatările de cupru din ţară beneficiau în aval de rafinării pentru concentratele de cupru. O primă unitate din lanţ se găsea la Zlatna, unde metalul era prelucrat şi se ajungea la concentraţie de peste 90%. Produsul obţinut se rafina mai departe la Baia Mare, la Phoenix, unde se obţinea un cupru electrolitic cu o puritate de 99,99%. Sistarea mineritului de cupru a însemnat şi sfârşitul rafinăriilor. „S-a încercat anul acesta vânzarea Cupru Min (operatorul care are concesionat zăcământul de la Roşia Poieni, n.r.) dar nu s-a reuşit. Eu cred ca la o eventuală reluare a privatizării este bine să se vândă la pachet şi cu rafinăria de la Baia Mare”, susţine Petru Ianc.

Avarii pe piaţa utilajelor grele

Ani dificili au trăit şi combinatele de utilaj greu. La Cluj e deja istorie, iar la Iaşi, Fortus a intrat în insolvenţă. O licărire de orgoliu are loc undeva la Craiova, unde utilajul greu mai este ţinut în viaţă de grupul Popeci. Tot la Craiova s-a reinventat o industrie moartă, cea de producţie de tractoare, prin MAT Craiova, o companie cu acţionariat românesc. În schimb, unicul producător de locomotive din ţară, Electroputere, a luat recent decizia să renunţe, din raţiuni economice, la fabricarea lor.

S-a ales praful


Înainte de 1990, industria electronică din România se lăuda cu realizări în domeniul producţiei de televizoare sau de calculatoare. Azi, doar un chinez mai ambiţios a reamintit românilor de un televizor autohton, lansând pe piaţa brandul Vortex.
Dispariţiile par să nu se oprească aici, pentru că orice mişcare nefavorabilă în piaţă poate rade un sector întreg. În această situaţie se află producţia de îngrăşăminte chimice, aflată în mâinile a doar doi proprietari: Ioan Niculae şi elveţienii de la Eurofert. Problema fundamentală a acestei industrii o reprezintă preţurile gazelor şi orice creştere pune presiune enormă pe costuri, întrucât gazele reprezintă materie primă, nu combustibil.

Industrii care stau să cadă


industria de îngrăşăminte chimice – depinde de preţul gazului de import;
petrochimia – s-a redus, practic, la o singura companie;
combinatele de utilaj greu – o industrie în faliment, cu o singură excepţie.

Dispariţii celebre
Comtim Timişoara
Sidermet Călan
Ampelum Zlatna
Danubiana Bucureşti
Combinatul de fire şi fibre Brăila
Moldosin Brăila
Rolast Piteşti
Romfosfochim Valea Călugărească
Doljchim Craiova
Republica Bucureşti
Tractorul Braşov
Combinatul chimic Târnăveni
Combinatul de Utilaj Greu Cluj
Combiantul de Utilaj Greu Iaşi
Solventul Timişoara
Verachim Giurgiu

industria de fire şi fibre sintetice;
industria de fire şi fibre artificiale;
industria de prelucrare a cauciucului;
industria de construcţii locomotive;
industria de televizoare;
industria metalelor neferoase;
industria de utilaj greu.