Numarul inmatricularilor de autoturisme second-hand a fost in luna martie de 5.196 de unitati, cel mai scazut nivel inregistrat in ultimii trei ani si la jumatate fata de februarie sau martie 2010, releva datele DRPCIV. Ultima luna cand inmatricularile masinilor rulate au scazut sub acest prag a fost februarie 2007, cand au fost inscrise in circulatie putin peste 3.000 de autoturisme. In martie, volumul de inmatriculari a fost la jumatate comparativ cu luna corespunzatoare din 2010. De asemenea, inmatricularile din martie au fost cu aproape 50% mai mici fata de luna februarie. In primele trei luni ale anului, datele DRPCIV indica o scadere cu 11% a inmatricularilor de autoturisme second-hand, la 31.439 de unitati. Valoarea medie de tranzactionare a unei masini second-hand este de 7.400 de euro. Anul trecut, in Romania au fost inmatriculate aproape 215.000 de masini second-hand, nivel apropiat de cel din 2009.