Instabilitatea politica a inceput sa puna din nou presiune pe curs, astfel ca referinta BNR de ieri a urcat la 4,2940 lei/euro, cel mai ridicat nivel din ultimele 15 saptamani. Analistii estimeaza ca, in cazul in care guvernul va cadea, cursul ar putea urca din nou la 4,4 lei/euro, pentru o perioada relativ scurta de timp.

Moneda nationala se afla sub pre­siune, dupa ce partidele din Opozitie au depus motiunea de cenzura in Parla­ment, la inceputul acestei saptamani. Inca de la inchiderea sesiunii de luni, leul a intrat pe depreciere astfel ca, ieri, cursul de schimb anuntat de BNR a urcat la 4,2940 lei/euro, cel mai ridicat nivel din ultimele 15 saptamani.

Un curs superior celui de ieri a fost publicat de BNR pe 2 iulie, cand euro a fost cotat la 4,3048 lei. Comparativ cu referinta oficiala de luni, de 4,2807 lei/euro, moneda nationala a pierdut 1,33 bani.

Dealerii au aratat ieri ca, desi depu­nerea motiunii de cenzura a avut luni efecte limitate asupra miscarii cursului de schimb, in debutul sedintei de ieri jucatorii au fost mai agitati si cei mai multi au lansat ordine de cumparare de valuta, pe fondul tensiunilor politice, dar si al sentimentului negativ din regiune.

Consolidarea fiscala se complica


Analistul ING, Vlad Muscalu, a explicat ieri ca o cadere a guvernului ar putea com­plica perspectiva procesului de con­solidare fiscala, iar tensiunea s-ar putea resimti pe pietele leului odata ce se va apropia ziua votului, programat pentru 27 octombrie. „Tensiunea s-ar putea concre­tiza in primul rand in accentuarea presiunilor de depreciere si, in cele din urma, in presiuni de majorare a ratelor de dobanda. Daca guvernul ramane, aceasta dinamica ar putea fi inversata, dar o cadere ar putea intensifica o ase­me­nea evolutie, deoarece incertitudinea s-ar putea instala. Aceasta ar putea ameninta totodata si pragul randamentelor admi­nis­tratorilor datoriei publice“, apreciaza Vlad Muscalu. Ultima prognoza a ING Bank indica un nivel de 4,3 lei/euro pen­tru sfarsitul anului, care se va mentine pana la sfarsitul lunii martie 2011. La ince­putul semestrului II de anul viitor, economistii bancii se asteapta ca paritatea sa urce pana la 4,35 lei/euro. 

Aversiunea la risc, in crestere


Economistul-sef al Raiffeisen Bank, Ionut Dumitru, isi mentine prognoza privind nivelul mediu al cursului de schimb la sfarsitul acestui an, de 4,3 lei/euro. „Prognozele noastre nu au fost modificate in ultima perioada. Am pre­vazut ca in aceasta  toamna vor fi tur­bu­lente politice, care vor spori aversiunea la risc a investitorilor. Era greu de prezis cand urmau sa se produca, insa erau inevitabile. In cazul in care guvernul ar cadea in urma adoptarii motiunii de cenzura, 4,3 lei/euro este un nivel scazut, deci cursul este posibil sa se plaseze mai sus decat atat”, arata economistul-sef al Raiffei­sen Bank Romania. In plus, acesta aver­tizeaza ca daca turbulentele politice con­­tinua, presiunile pe curs se vor inten­sifica.

Un barometru pe termen scurt


La randul sau, Lucian Anghel, econo­mistul-sef al BCR, arata ca o depreciere a monedei nationale ar putea fi de scurta durata, dupa care va reveni in intervalul 4,1-4,3 lei/euro. „Motiunea de cenzura va pune presiune pe curs, dar am mai vazut si in trecut un nivel de 4,4 lei/euro. Dupa ce lucrurile se calmeaza cursul va reveni in intervalul 4,1-4,3 lei/euro, prognoza pe care ne-o mentinem pana la finalul anu­lui”, apreciaza Lucian Anghel. Econo­mis­tul-sef al BCR puncteaza insa ca pen­tru investitorii straini cursul de schimb este un baromentru pe termen scurt. „Dis­cutiile despre motiuni si, in general, insta­bilitatea politica nu fac bine climatului investitional. Investitorii au nevoie de predictibilitate si stabilitate fiscala”, con­chide Lucian Anghel.

Se adauga presiuni din economie


Analistii BNP Paribas arata insa ca, dincolo de instabilitatea politica, „RON-ul ramane expus unor deficite ingemanate in crestere. Faptul ca deficitul de cont curent reflecta contractia cererii interne este o chestiune ingrijoratoare”. Acestia estimeaza o scadere a deficitului de cont curent la 5,3% din PIB in 2010, care va pune sub semnul intrebarii expunerea in moneda locala. Totusi, in raport se precizeaza ca interventia BNR a ajutat pana acum la amortizarea deprecierii.