Economia Turciei, ţară a cărei aderare la UE se tot amână de mai bine de două decenii, are tot ce-i trebuie pentru a face zona euro să pălească de invidie. Ceea ce nu înseamnă că nu mai este loc şi pentru alte investiţii străine. Dimpotrivă, mai ales acum, pe fond de criză, când nevoia de investiţii a devenit, practic, reciprocă: occidentalii aleargă după oportunităţile oferite de piaţa turcă, iar Ankara îi întâmpină cu braţele deschise pe oamenii de afaceri de pretutindeni, pentru a-şi duce la bun sfârşit proiectele angajate şi pentru a-şi consolida economia.

În ultimul deceniu, Produsul Intern Brut (PIB) al Turciei a progresat în medie cu 5,4% pe an. Datoria publică a coborât sub 40% din PIB, mult sub cea a majorităţii statelor europene, iar inflaţia, mult timp galopantă, a fost ţinută sub control. „Creşterea ternă din Europa va antrena noi investiţii directe în Turcia, făcând acest stat indispensabil în strategia pe termen lung a întreprinderilor europene”, cred experţii cabinetului Roland Berger. Cu o populaţie de 74 milioane de persoane, din care peste 60% au sub 35 de ani şi a căror putere de cumpărare sporeşte de la an la an, Turcia are nevoie de capital în domeniul infrastructurii, al energiei, al industriei auto sau pe segmentul serviciilor financiare. O realitate pe care au înţeles-o şi de care s-au grăbit să profite inclusiv companiile germane. De menţionat, în context, că dintre cele aproximativ 30.000 de firme străine care activează în Turcia, peste 5.000 sunt de origine germană. Numai anul trecut, au fost create 534 de întreprinderi noi cu capital german, ceea ce înseamna un salt anual de 14%.

Ce i-a convins nemţi să aleagă Turcia?

 Forţa de creştere a economiei: de la 231 miliarde de dolari în 2002, PIB-ul Turciei a atins 772 miliarde în 2011, potrivit datelor statistice oficiale (TurkSat).
 Conform previziunilor OECD, Turcia va afişa până în 2017 o creştere medie anuală de 6,7%.
 În ultimii 9 ani, economia turcă, locul 18 mondial, a atras investiţii străine directe estimate la peste 110 miliarde de dolari, clasându-se, astfel, pe poziţia a 13-a în topul celor mai atractive economii, conform indicelui de încredere calculat de cabinetul A.T. Kearney.
 Un sector privat dinamic şi matur, cu exporturi de 135 de miliarde de dolari şi un progres de 275% în ultimii nouă ani (TurkSat).
 O mână de lucru calificată şi concurenţială, asigurată, înainte de toate, de 26 de milioane de tineri profesionişti. În plus, săptămâna de lucru este de 52,9 de ore. Salariul minim brut se cifrează la 305 euro pe lună, cel mediu la aproximativ 1.000 de euro. Potrivit legislaţiei, timpul suplimentar de muncă este plătit cu 50% faţă de nivelul normal, dar orele lucrate în plus nu pot depăşi 270 pe an.
 Turcia constituie un culoar şi un terminal energetic pentru Europa, viitorul proiectului Nabucco depinzând, în mare măsură, de deciziile autorităţilor de la Ankara. În acest sens, trebuie menţionat că Turcia promovează, împreună cu Azerbaidjan, propriul său traseu pentru aprovizionarea Europei cu gaze naturale, TANAP, care va juca, se pare, rolul de alimentare a conductei Nabucco.

Multe facilităţi

În ceea ce priveşte climatul investiţional, el este, potrivit concluziilor diferitelor studii pe această temă, unul liberal şi reformist. Că este aşa o confirmă, printre altele, faptul că pentru crearea unei întreprinderi este nevoie de numai 6 zile, faţă de media de peste 12 zile în ţările membre OECD. Pot fi înfiinţate societăţi cu responsabilitate limitată, anonime sau individuale, unde noţiunea de capital nu există, patrimoniul unităţii fiind confundat cu cel al şefului acesteia. Pentru stimularea investiţiilor, autorităţile Turciei au adopat o serie de măsuri menite să facă viaţa mai uşoară oamenilor de afaceri din punctul de vedere al fiscalităţii. Astfel, societăţile care continuă să aloce fonduri pentru dezvoltare şi crearea de noi locuri de muncă, sau cele care lucrează pentru export, beneficiază de o reducere a impozitelor; în altă ordine de idei, Turcia constituie o uriaşă piaţă internă. Câteva cifre în acest sens:
* 50 milioane de utilizatori de internet în 2011 faţă de 4 milioane în 2002;
* 65 de milioane de abonaţi la telefonie mobilă în 2011, comparativ cu 23 milioane în 2002;
* numărul utilizatorilor de cărţi de credit a crescut de la 16 milioane în 2002 la 51 de milioane anul trecut;
* Turcia a fost vizitată în 2011 de 31,5 milioane de turişti străini, faţă de doar 13 milioane în urmă cu nouă ani.

Sectoarele cu potenţial maxim


În primul rând industria chimică, urmată de energie, construcţii, telecomunicaţii, industria auto şi domeniul agro-industrial. În structura economiei Turciei, agricultura contribuie cu peste 10% la PIB şi oferă loc de muncă pentru aproape un sfert din populaţia ţării, dar încă suferă de o productivitate redusă, din cauza sistemului său de gestiune. Turcia este al treilea exportator mondial de tutun. Industria manufacturieră, principala ramură de activitate, reprezintă în jur de 30% din PIB şi mobilizează aproape 18% din mână locală de lucru, sectoarele textil şi auto fiind cele mai importante segmente. Sectorul terţiar, în plină dezvoltare, constituie cam două treimi din PIB, turismul fiind prezent cu 4%.

În Turcia există 3 tipuri de zone speciale de investiţii:

 Zonele de dezvoltare tehnologică, 39 la număr, dintre care 27 sunt operaţionale, au fost concepute pentru a susţine activităţile de dezvoltare şi pentru a atrage investiţii în domeniul tehnologiilor avansate. Din numărul total, 6 dintre aceste zone se află la Ankara, 5 la Istanbul, 3 la Kocaeli. Nu se plăteşte impozit pe societate şi nici cel pe venit până la 31 decembrie 2023.
 Zonele industriale organizate (263 în 80 de provincii) au fost create pentru a oferi întreprinderilor posibilitatea de a funcţiona în condiţii optime – acestea beneficiază de o infrastructură vastă (transport rutier, alimentare cu apă, gaze naturale, electricitate, comunicaţii, alte servicii) şi de structuri sociale optime.
 Zonele speciale, considerate ca fiind situate în afara teritoriului vamal, dar în interiorul frontierelor politice ale ţării. Aceste zone au menirea de a spori volumul investiţiilor destinate exporturilor. Turcia numără 20 de asemenea zone (dintre care 19 operaţionale), aflate la proximitatea pieţelor din UE şi Orientul Mijlociu. Ele se situează în vecinătatea principalelor porturi la Marea Mediterană, Marea Egee şi Marea Neagră şi permit un acces facil la rutele comerciale internaţionale.