Japonia a inregistrat in 2011 primul sau deficit comercial din ultimii 31 de ani, din cauza perturbatiilor legate de seismul din 11 martie si a unei facturi energetice agravata de accidentul de la Fukushima, dar si de aprecierea yenului.


Deficitul comercial afisat de a treia economie mondiala pe ansamblul anului 2011, a atins 2.492,7 miliarde de yeni, adica aproape 25 miliarde de euro, a anuntat in aceasta dimineata ministerul nipon de finante.

Importurile au avansat cu 12,0% din cauza unei facturi energetice ingreunata de cresterea valorica a achiziilor de petrol (+21.3%) si de gaze naturale lichefiate (+37,5%). Pe fondul prabusirii productiei nucleare de electricitate dupa accidentul de al Fukushima, Japonia a fost nevoita sa importe gaze naturale pentru alimentarea centralelor sale termice.

Dupa acest dezastru, cel mai grav dupa explozia de la Cernobil, reactoarele centralelor nipone au fost oprite, ele neputand fi repornite decat dupa efectuarea testelor de rezistenta si obtinerea aprobarilor necesare. Prin urmare, la 31 decembrie, din totalul de 54 de unitati ale arhipelagului, numai 6 au fost redemarate.

Japonia si-a sporit, de asemenea, achizitiile de produse alimentare cu 12,4%. Exporturile au franat cu 2,7% comparativ cu nivelul din 2010, pe fondul reducerii livrarilor in strainatate de semiconductoare (-14,2%) si de automobile (-12,1%).

Dificultatile au fost accentuate de vigoarea fara precedent a yenului, care a scumpit produsele „made in Japan” si a redus valoarea veniturilor incasate in strainatate. In a doua parte a anului, degradarea conjuncturii mondiale in contextul crizei europene a datoriilor suverane a afectat firmele nipone.