Acţiunile JPMorgan Chase & Co, cea mai mare bancă din SUA, au scăzut puternic joi în predeschiderea şedinţei de tranzacţionare a bursei de la New York, după publicarea unui raport în care se arată că pierderile din tranzacţionare ar putea ajunge la 9 miliarde de dolari, mult peste estimarea anunţată luna trecută, de 2 miliarde de dolari, transmite AP.


În mai, JPMorgan anunţase pierderi de peste două miliarde de dolari de pe urma unor tranzacţii cu derivate. Publicaţia 'New York Times' susţine, citând traderi şi directori, că pierderile au crescut recent după ce banca şi-a dezvăluit poziţiile.

Mai multe date privind tranzacţii cu derivate ale JPMorgan vor fi publicate în raportul privind câştigurile financiare din trimestrul doi, ce va fi prezenta în 13 iulie. Joi, în predeschiderea şedinţei de tranzacţionare a bursei de la New York, acţiunile băncii au scăzut cu 4,9%, la 34,99 dolari.

JPMorgan Chase & Co a acceptat recent demisia şeful departamentului de investiţii, Ina Drew, după ce banca a raportat că a pierdut 2 miliarde de dolari într-un portofoliu de tranzacţionare destinat asigurării împotriva riscurilor pe care şi le ia compania cu propriii săi bani.

Pierderile din tranzacţionare anunţate de JPMorgan Chase sunt stânjenitoare pentru o instituţie care a trecut prin criza financiară din 2008 mult mai bine decât rivalele sale. Pierderea a venit într-un portofoliu de instrumente financiare complexe, cunoscute ca derivate şi la o divizie a băncii care trebuia să ajute la controlul expunerii la riscuri pe pieţele financiare.

Presa din SUA anunţa în aprilie că JPMorgan a investit masiv pe piaţa derivatelor, iar fondurile de hedging au pariat împotriva investiţiilor băncii americane, ceea ce a forţat JP Morgan să vândă în pierdere. Aceste pierderi au fost cauzate şi de faptul că pieţele financiare au fost mai volatile la sfârşitul lui martie.