Doctorul Raed Arafat a depus, miercuri, jurământul de învestitură în funcţia de ministru al Sănătăţii, în faţa preşedintelui Traian Băsescu.


La ceremonia care a avut loc la Palatul Cotroceni au participat premierul Victor Ponta, miniştri ai Cabinetului său şi consilieri prezidenţiali şi de stat. Preşedintele Traian Băsescu a semnat miercuri decretul pentru numirea doctorului Raed Arafat în funcţia de ministru al Sănătăţii. Raed Arafat, care deţinea funcţia de subsecretar de stat în Ministerul Sănătăţii, devine ministru al Sănătăţii ca urmare a demisiei din această funcţie a lui Vasile Cepoi. După demisia lui Cepoi, premierul Victor Ponta a fost numit ministru interimar al Sănătăţii.

Presedintia a pus la dispozitia medicului Arafat Biblia şi Coranul pentru a depune jurământul. ''Aveţi şi Biblia şi Coranul. Este opţiunea dumneavoastră'', i-a spus preşedintele Traian Băsescu. Raed Arafat a ales să depună jurământul punând mâna doar pe Constituţia României.

Doctorul Raed Arafat este cel care a iniţiat, la Târgu Mureş, primul serviciu de urgenţă cu paramedici, după model occidental, denumit SMURD (Serviciului Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare), care este la acest moment unul dintre cele mai performante servicii medicale din România.

In cursul zilei, premierul Ponta a declarat că Raed Arafat a acceptat să ocupe postul de ministru al Sănătăţii deşi nu şi-a dorit această funcţie şi a afirmat că speră să reuşească să îl convingă pe acesta să facă parte şi din viitorul Guvern, după alegerile parlamentare. "Raed Arafat nu şi-a dorit să ocupe această funcţie. A acceptat numirea şi va gestiona, aşa cum a gestionat şi în ultimele 30 zile de fapt şi de drept activitarea Ministerului Sănătăţii. Dacă voi reuşi să-l conving şi după 9 decembrie să rămână în Guvern, cred va fi bine pentru Guvern, dacă nu, sigur, domnia sa se va întoarce la ceea ce a făcut - şi a făcut foarte bine în aceşti foarte mulţi ani - şi anume serviciul de asistenţă medical de urgenţă", a spus Ponta.