Iată o întrebare pe care media americană şi-o pune la câteva zile de la decizia ciclistului Lance Armstrong de a renunţa la lupta cu USADA şi, implicit, la cele 7 titluri obţinute în Tour de France.

Sportivii sunt experimente ştiinţifice umane, împingându-şi trupurile către noi limite. Dar ar trebui să fie ei pedepsiţi pentru asta? Lance Armstrong este un mare campion. Nu există nicio îndoială”, este de părere revista Time. Un jurnalist al publicaţiei povesteşte că l-a întâlnit pe Lance Armstrong prima dată în 1991, când “acest copil, pe atunci, avea de toate: cruzime, o putere enormă şi o dorinţă sălbatică să câştige, una aproape înfricoşătoare în intensitatea ei. Lance era “pachetul” complet”. 

Doi ani mai târziu, pe când avea doar 21 de ani, Lance Armstrong devenea cel mai tânăr campion mondial din istoria modernă a ciclismului. Restul poveştii îl ştie toată lumea. După ce a fost diagnosticat cu cancer, în 1996, a urmat recuperarea lui şi metamorfozarea. “Robocop”, cum a fost alintat în Tour de France, a câştigat nu mai puţin de 7 titluri în anii următori.

Astăzi, legenda lui Lance este sfărâmată, sportivul fiind aproape gata deposedat de cele 7 titluri şi interzis pe viaţă din circuit de către USADA (Agenţia Anti Doping din Statele Unite) după ce el a renunţat să mai lupte pentru a-şi dovedi nevinovăţia. Presa americană, însă, merge mai departe de a accepta pur şi simplu o sentinţă discutabilă şi propune opiniei publice, amatorilor de ciclism, următoarea întrebare: “Credeţi că Lance Armstrong a câştigat, într-adevăr, toate aceste titluri, învingându-i pe toţi ceilalţti ciclişti, îndurând dificultăţile inimaginabile ale acestei competiţii doar pentru că el era un trişor?”

În discuţie este adus, de asemenea, faptul că astăzi sportivii au devenit experimente ştiinţifice umane şi că în ciclism asta s-a întâmplat mai ales după 1997, când Uniunea Internaţională a Cicliştilor (UCI) a decis să limiteze nivelul hematocritului în ciclism (procentul de celule rosii din sânge, în raport cu cele albe, care este de fapt combustibilul care “conduce” sportul de anduranţă) la 50 la sută. A fost prima încercare de a controla noua ştiinţă a manipulării sângelui, care permitea sportivilor să împingă limitele tot mai mult. Şi aici vine întrebarea: “unde se încheie domeniul ştiinţei şi unde începe dopajul?”. Una valabilă cu atât mai mult în cazul lui Lance Armstrong, un sportiv care a concurat într-o eră unde totul se întâmpla, spun tot mai multe voci, cu acordul tacit al tuturor celor implicaţi.

Până una-alta, însă, cele peste 500 de teste făcute de Lance Armstrong, de-a lungul anilor, nu au adus până acum vreo dovadă că el s-ar fi dopat, într-adevăr.