Construcţia bugetului de stat pentru 2013 va începe pe 15 octombrie, a declarat joi, la conferinţa confederaţiei patronale CONPIROM, ministrul delegat pentru dialog social, Liviu Marian Pop, potrivit Agerpres.

'Pe 15 octombrie începe creionarea bugetului pe 2013 la nivelul Ministerului Finanţelor Publice. Se va discuta cu toate ministerele astfel încât până pe 30 octombrie să avem un prim draft (schiţă - n.a.) de buget', a spus ministrul Liviu Marian Pop.

În cadrul aceleiaşi conferinţe, Georgian Ghervasie, consilier al premierului Victor Ponta, a afirmat că la nivelul Guvernului nu s-a abandonat ideea de TVA diferenţiat în agricultură.