Mai mult de 10.000 de persoane vor participa, duminica, la Picnicul anual, organizat de Dacia in Franta. Evenimentul va avea loc la Chateau de Rambouillet (Castelul Rambouillet), resedinta de vara a Presedintelui Frantei.


Evenimentul a ajuns la a patra editie, cu un progres considerabil, tinand cont ca in  2009 picnicul organizat de Dacia in Franta aduna 4.000 de participanti si 1.000 de autoturisme.

Editia din acest an se va derula intr-un singur loc, la Chateau de Rambouillet (Castelul Rambouillet), resedinta de vara a Presedintelui Frantei. Castelul se afla la 50 de kilometri sud-vest de Paris, aici urmand a avea loc o serie de evenimente marca Grand pique-nique Dacia 2012.

Posesorii de masini Dacia din Franta isi dau intalnire pe 17 iunie pentru a lua parte la un concert sustinut de mai multi artisti francezi ai anilor '80, dintre care amintim Desireless, Jean-Luc Lahaye si Les Forbans. Pe langa concert, organizatorii propun o serie de activitati pentru toata familia, intregul program fiind de sapte ore.