Organizaţia britanică care fixează indicele Libor (BBA) a anunţat că va renunţa la această responsabilitate, dacă i se va cere, transmite BBC. Martin Wheatley, şeful Autorităţii serviciilor financiare din Marea Britanie (FSA), urmează să publice vineri un raport privind modul în care va fi reformat indicele Libor.


Asociaţia bancherilor britanici (BBA) a anunţat că 'în cazul în care recomandările lui Martin Wheatley includ schimbarea responsabilităţii pentru Libor, BBA va sprijini asta'. Libor este rata dobânzii pe piaţa de împrumuturi interbancare din Londra. Dobânzile Libor sunt fixate zilnic de British Bankers Association, pe baza datelor pe care le primeşte de la un grup de bănci. Libor este un indicator de referinţă pentru produse financiare în valoare de peste 350.000 de miliarde de dolari, fiind unul din cei mai urmăriţi indici din lume.

Martin Wheatley a afirmat deja că actualul sistem nu mai reprezintă o opţiune viabilă şi a propus ca indicele Libor să fie stabilit pe baza actualelor date de pe piaţă şi nu pe baza datelor pe care BBA le primeşte de la un grup de bănci. Banca Reglementelor Internaţionale (BIS), denumită şi banca centrală a băncilor centrale, a fost de acord să înfiinţeze un grup de lucru care să examineze Libor, după izbucnirea unui scandal în care mai multe bănci sunt acuzate că au manipulat dobânzile Libor, a anunţat în 10 septembrie guvernatorul Băncii Angliei, Mervyn King. Libor este unul din cei mai urmăriţi indicatori de pieţele financiare mondiale.

Autorităţile de reglementare investighează mai multe bănci importante, cum ar fi Credit Agricole, HSBC, Deutsche Bank, Societe Generale, în dosarul de manipulare a dobânzilor Libor. Recent, analiştii de la Morgan Stanley au estimat că cele 12 mari bănci implicate în dosarul de manipulare a dobânzilor Libor ar putea fi obligate să plătească penalităţi şi daune în valoare de 22 miliarde de dolari.

Analiza celor de la Morgan Stanley, care potrivit autorilor este una 'preliminară', pleacă de la ipoteza că alte 11 bănci vor fi penalizate la fel ca şi Barclays, care recent a plătit 456 milioane de dolari autorităţilor de reglementare din SUA şi Marea Britanie pentru încercarea de a manipula London Interbank Offered Rate.

Analiza presupune că şi celelalte 11 bănci vor recunoaşte că au avut un comportament similar cu cel al Barclays, dar că nu vor beneficia de reducerea primită de Barclays. În consecinţă, fiecare din aceste bănci va plăti, în medie, 400 milioane de dolari, însă, în funcţie de mărimea portofoliilor lor de instrumente derivate, amenzile vor varia între 60 de milioane şi 1,1 miliarde de dolari.