Mariana Campeanu a fost propusa, marti seara, de premierul desemnat Victor Ponta sa preia functia de ministru al Muncii.

Deputatul Mariana Campeanu s-a nascut la 1 mai 1948, in localitatea Boloci, judetul Teleorman. A absolvit Facultatea de Calcul Economic si Cibernetica Economica in cadrul Academiei de Studii Economice Bucuresti (1971). Intre 2003 si 2004 a participat in cadrul mai multor programe de perfectionare in management, iar in perioada 2004-2005 a urmat cursuri de specializare in administratia publica pentru functionarii publici de conducere.

A lucrat ca economist statistician la Directia Judeteana de Statistica Ilfov (1971-1973), apoi ca economist la Directia Centrala de Statistica Bucuresti (1973-1984), iar din 1984, pana in 1998, a ocupat postul de sef serviciu la Comisia Nationala pentru Statistica. In perioada 1998-2001 a fost director general al Directiei de Munca si Protectie Sociala Ilfov, iar intre 2001-2007 a ocupat functia de director executiv la Casa Judeteana de Pensii Ilfov. La data de 15 mai 2007, Mariana Campeanu a fost numita in functia de presedinte al Casei Nationale de Pensii si alte Drepturi de Asigurari Sociale, cu rang de secretar de stat, pana in septembrie 2008.

Ministru al Muncii, Familiei si Egalitatii de Sanse (25 sept.-22 dec. 2008), in Guvernul Tariceanu.

Mariana Campeanu a castigat, la 5 decembrie 2010, alegerile partiale pentru Camera Deputatilor in Colegiul numarul 3 Hunedoara, obtinand 8738 de voturi, din 25 069 valabil exprimate. In actuala legislatura este membru al Comisiei pentru munca si protectie sociala.

Din anul 1997 este membru al Partidului National Liberal (PNL), iar intre 2004-2006 a fost vicepresedinte PNL sector 2, Bucuresti. La Congresul PNL din 20-21 martie 2009, Mariana Campeanu a fost aleasa, cu 544 de voturi, vicepresedinte al partidului, functie pe care a detinut-o pana la alegerile din cadrul Congresului extraordinar al PNL, desfasurat in perioada 5-7 martie 2010. Este membru al Biroului Politic Central (BPC) al PNL. Mariana Campeanu a devenit vicepresedinte al filialei PNL Bucuresti la 9 aprilie 2012. 

Lista ministrilor din Guvernul Ponta

Vicepremier - Florin Georgescu

Ministrul Administratiei - Victor Paul Dobre

Ministrul Afacerilor Externe - Andrei Marga

Ministrul Afacerilor Europene - Leonard Orban

Ministrul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale - Daniel Constantin

Ministrul Apararii Nationale - Corneliu Dobritoiu

Ministrul Comunicatiilor - Dan Nica

Ministrul Culturii si Patrimoniului Cultural - Mircea Diaconu

Ministrul Dezvoltarii Regionale si Turismului - Eduard Hellvig

Ministrul Economiei - Daniel Chitoiu

Ministrul Educatiei - Corina Dumitrescu

Ministrul Finantelor Publice - Florin Georgescu

Ministrul Justitiei - Titus Corlatean

Ministerul Internelor - Ioan Rus

Ministrul Mediului si Padurilor -Rovana Plumb 

Ministrul Muncii, Familiei si Protectiei Sociale - Mariana Campeanu

Ministrul Sanatatii - Vasile Cepoi

Ministrul Transporturilor si Infrastructurii - Ovidiu Silaghi

Ministru Delegat pentru Dialog Social - Liviu Marian Pop

Ministru Delegat pentru Strategii Guvernamentale - Victor Alistar

Ministru Delegat pentru Relatia cu Parlamentul -  Mircea Dusa