Un studiu al societatii AMO constata o diferenta clara intre europeni, atrasi de investitiile chineze si anglo-saxonii, mult mai rezervati in acest sens.


Tot mai multe companii europene privesc in directia Chinei cand este vorba de a gasi finantare. Aceasta tendinta, consecinta logica a puterii financiare a statului asiatic, a doua economie a lumii, si a penuriei de capital din Europa, apare clar intr-un studiu publicat de grupul AMO, specializat in comunicare financiara.

Pe baza unui sondaj la care au participat responsabilii financiari ai 71 de mari intreprinderi din 12 tari occidentale, autorii anchetei au constatat diferente de comportament in functie de regiunile lumii.

Astfel, in timp ce intreprinderile americane afiseaza inca o mare reticenta la ideea de a cauta finantare institutionala de partea cealalta a Pacificului, atitudinea europenilor este considerabil mai deschisa. Exista, totusi, nuante si pe Batranul continent: chiar daca britanicii se arata interesati de capitalul chinez, ei il prefera, intr-o ultima instanta, pe cel american.

In schimb, in Europa continentala deschiderea este mult mai mare. O atitudine care, in opinia expertilor AMO, corespunde evolutiei investitiilor chineze in lume. Europa a devenit pentru China o destinatie privilegiata pentru fuziuni si achizitii, chiar daca, noteaza autorii studiului, cele mai multe au loc in Franta si in Germania si mai putin in Italia, Spania si Scandinavia.