Ministerul Economiei, Comertului si Mediului de Afaceri (MECMA) a precizat, astazi, ca Romania importa din Rusia 8,9 milioane de metri cubi pe zi, cantitate ce se incadreaza in prevederile contractelor pe termen mediu si lung. Deputatul PSD Iulian Iancu, a sustinut insa, luni, la Antena 2, ca Rusia va reduce livrarile de gaze catre Romania.
 
"Am fost notificati de partea rusa ca in urmatoarele zile vom primi o cantitate de 8,9 milioane metri cubi pe zi de gaze naturale. Presiunile in reteaua de transport inregistreaza valori normale care asigura alimentarea in conditii de siguranta a tuturor consumatorilor", se arata intr-un comunicat al MECMA.
 
Productia interna este de 32,2 milioane de metri cubi, iar prin statia Isaccea, judetul Tulcea, sunt importate zilnic 8,9 milioane metri cubi de gaze naturale. Totodata, din depozite este extrasa zilnic o cantitate de 22 milioane de metri cubi, consumul la nivel national ridicandu-se la 63,1 milioane de metri cubi.
 

Sursa: Mediafax