Florin Georgescu va rămâne unul dintre cei mai performanţi miniştri de Finanţe pentru că are acum un buffer, adica rezerve financiare in valuta ale Trezoreriei, de 6,3 miliarde de euro, a spus marţi premierul Victor Ponta.


'Dacă domnul Drăgoi (n.r. - fostul ministru de Finanţe Bogdan Drăgoi), şi l-am lăudat pentru asta, a plecat din funcţia de ministru cu un buffer la Ministerul de Finanţe de 4 miliarde de euro, domnul Florin Georgescu are acum un buffer de 6,3 miliarde, aşa încât, când va pleca în decembrie din Guvern, va rămâne unul din cei mai performanţi miniştri ai Finanţelor', a declarat premierul Victor Ponta după inaugurarea unui nou terminal al aeroportului 'Henri Coandă'.

Rezerva financiară în valută la sfârşitul lunii aprilie 2012 era de 3,1 miliarde euro şi 2,3 miliarde dolari, respectiv echivalentul a 4,9 miliarde euro. Din această rezervă, la data de 8 mai 2012 a fost rambursat un împrumut extern emis în euro în 2002, a cărui valoare era de 0,7 miliarde euro, la care s-a adăugat dobânda aferentă în valoare de 60 milioane euro, potrivit MFP.

Statul român şi-a asumat faţă de organismele internaţionale (FMI, UE şi BM) constituirea unei rezerve financiare în valută (buffer) până la valoarea echivalentă necesarului de finanţare a deficitului bugetar şi refinanţării datoriei publice pentru circa patru luni.

Buffer-ul a fost constituit în baza consultărilor comune cu aceste organisme materializate în Scrisorile suplimentare de intenţie şi Memorandumurile de înţelegere agreate cu FMI, documente ratificate prin acte normative în conformitate cu legislaţia în vigoare. Scopul declarat al elaborării acestor documente este îmbunătăţirea managementului datoriei publice şi evitarea presiunilor sezoniere în ceea ce priveşte asigurarea surselor de finanţare a deficitului bugetar şi de refinanţare a datoriei publice guvernamentale.