Mircea Diaconu a fost propus, marti seara, de premierul desemnat Victor Ponta sa preia functia de ministru al Culturii.

Mircea Diaconu, directorul Teatrului „C.I. Nottara” din Bucuresti s-a nascut la 24 decembrie 1949 in comuna Vladesti, judetul Arges. Este casatorit cu actrita Diana Lupescu si au doi copii: Ana si Victor.

A absolvit Institutul de Arta Teatrala si Cinematografica „I.L. Caragiale” din Bucuresti (1971).

In 1972, a fost angajat la Teatrul Bulandra, de Liviu Ciulei, unde a ramas pana in 1982, dupa care a fost angajat la Teatrul C.I. Nottara. S-a implicat si in activitatea didactica: in perioada 1977 - 1978 a fost asistent la Actorie, IATC Bucuresti (clasa Olga Tudorache), iar intre 1991-1998 a predat cursuri de actorie de film, la Academia de Teatru si Film Bucuresti, in sistem atelier (din 1995, profesor la UNATC).

A debutat pe scena Teatrului Bulandra, in 1970, cu piesa “Harfa de iarba” dupa Truman Capote A fost primul actor din Romania care si-a dat demisia, devenind liber profesionist (1990). Ca actor de film se impune, ca si in teatru, atat in registrul dramatic, cat si in cel comic.

A desfasurat si o intensa activitate publicistica si jurnalistica. In 1977, a debutat in literatura, cu volumul “Sugubina” (premiat de Uniunea Scriitorilor), urmat de “La noi cand vine iarna” (1980) si “Scaunul de panza al actorului” (eseu,1985). A avut o rubrica in revista “Cinema”.

Membru al Consiliului National al Audiovizualului (1998-2002). In prezent este directorul Teatrului “C. I. Nottara” din Bucuresti.

A devenit senator PNL, in colegiul 1 din Arges, in urma redistribuirii (legislatura 2008-2012). La lansarea candidaturii, Mircea Diaconu a precizat ca PNL este primul partid in care se inscrie, dupa experienta “politica” de dinainte de 1989. In calitate de senator face parte din Comisia pentru cultura, arta si mijloace de informare in masa, Comisia pentru egalitatea de sanse, dar este si membru al Comisiei permanente comune a Camerei Deputatilor si Senatului pentru relatia cu UNESCO.

Vicepremier - Florin Georgescu

Ministrul Administratiei - Victor Paul Dobre

Ministrul Afacerilor Externe - Andrei Marga

Ministrul Afacerilor Europene - Leonard Orban

Ministrul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale - Daniel Constantin

Ministrul Apararii Nationale - Corneliu Dobritoiu

Ministrul Comunicatiilor - Dan Nica

Ministrul Culturii si Patrimoniului Cultural - Mircea Diaconu

Ministrul Dezvoltarii Regionale si Turismului - Eduard Hellvig

Ministrul Economiei - Daniel Chitoiu

Ministrul Educatiei - Corina Dumitrescu

Ministrul Finantelor Publice - Florin Georgescu

Ministrul Justitiei - Titus Corlatean

Ministerul Internelor - Ioan Rus

Ministrul Mediului si Padurilor -Rovana Plumb 

Ministrul Muncii, Familiei si Protectiei Sociale - Mariana Campeanu

Ministrul Sanatatii - Vasile Cepoi

Ministrul Transporturilor si Infrastructurii - Ovidiu Silaghi

Ministru Delegat pentru Dialog Social - Liviu Marian Pop

Ministru Delegat pentru Strategii Guvernamentale - Victor Alistar

Ministru Delegat pentru Relatia cu Parlamentul -  Mircea Dusa