Ministrul Transporturilor si Infrastructurii, Radu Berceanu, propune spre dezbatere proiectul privind normele de transport pe caile ferate din Romania, cu referire la serviciul de vanzare on-line a biletelor de calatorie. Operatorii de transport feroviar de calatori pot stabili, prin reglementari proprii, alte modalitati de admitere la transport a calatorilor, potrivit proiectului. Astfel, pentru dezvoltarea si diversificarea pietei de vanzare a legitimatiilor de calatorie in trafic feroviar intern, CFR Calatori SA va lansa in cursul lunii octombrie serviciul de vanzare on-line a biletelor de calatorie cu rezervare de locuri pentru trenurile de calatori de rang superior, care circula in trafic intern, serviciu disponibil persoanelor fizice si juridice. Introducerea serviciului de vanzare on-line ofera posibilitatea deschiderii de noi canale de vanzare catre persoane fizice si pentru distribuitorii autorizati (agenti privati, agentii de turism) in conditii similare celor oferite de companiile aeriene de transport. Persoanele fizice vor putea utiliza serviciul de vanzare on-line a legitimatiilor de calatorie prin accesarea butonului specializat de pe site-ul CFR Calatori, alegerea ofertei dorite (ruta, data, tren, locuri) si plata prin card a contravalorii biletelor.