Un mormânt vechi de aproximativ 5.500 de ani, ce aparţine probabil unei căpetenii din Epoca pietrei, a fost descoperit în apropierea unui monument megalitic viking de forma unei corăbii, denumit Ales Stenar (Pietrele lui Ale), din Suedia, conform LiveScience.com.


Istoricii consideră acum că pietrele folosite pentru construcţia monumentului în formă de vas din perioada vikingilor au fost luate de la mormântul descoperit recent. 'Am descoperit urme ale unor bolovani uriaşi', a declarat coordonatorul echipei de arheologi, Bengst Söderberg. 'Convingerea mea este că măcar o parte dintre bolovanii folosiţi pentru ridicarea acestui mormânt, au fost luaţi pentru a construi monumentul viking', a adăugat el.

Pe o faleză abruptă, la marginea mării, în localitatea Kaseberga, se află Pietrele lui Ale - 59 de monoliţi masivi care sunt aranjaţi în aşa fel încât să formeze conturul de 67 de metri al unui vas viking. Conform legendelor locale, această structură veche de 1.400 de ani marchează mormântul miticului rege Ale. Megaliţii care formează Pietrele lui Ale, ce cântăresc până la 1.800 de kilograme, au trăsături specifice celor descoperiţi în siturile din Epoca pietrei. În mod firesc, arheologii şi-au pus întrebarea dacă nu cumva aceste pietre au fost furate de la un monument şi mai vechi,.

În anul 2006 arheologii au folosit senzori magnetici pentru a crea o hartă radar a subteranului acestei zone şi au identificat o structură rotundă, cu diametrul de 165 de metri. În urmă cu o săptămână, echipa de arheologi a săpat spre centrul acestei zone circulare şi a descoperit urmele bolovanilor imenşi folosiţi la monumentul viking, ceea ce confirmă faptul că aceştia au fost luaţi de la o cameră mortuară neolitică, denumită dolmen - o incintă funebră megalitică formată dintr-un bloc de piatră dispus orizontal, pe care se punea cadavrul, înconjurat şi susţinut de mai multe blocuri de piatră aşezate vertical. Arheologii nu au descoperit însă niciun schelet.

'Toate pietrele au fost îndepărtate şi cel mai probabil se află la 40 de metri distanţă de dolmen, formând conturul vasului viking', a explicat Söderberg. 
Pornind de la configuraţia sa, arheologii au estimat vârsta acestui dolmen la 5.500 de ani - probabil mai vechi decât celebrul Stonehenge. Camera mortuară de dimensiuni impresionante a aparţinut probabil unei căpetenii din Neolitic. Aceste monumente megalitice demonstrează că şi strămoşii noştri din Epoca pietrei cultivau sentimentul posterităţii şi al veşniciei.