Munca şi îndatoririle sociale alimentează epidemia de obezitate în societăţile moderne, potrivit unui nou studiu publicat în jurnalul “Current Biology” şi comunicat pe piaţa din România de către MediHelp International.

Nu doar numărul de ore dormite influenţează greutatea, ci şi momentul în care te culci sau ora la care te trezeşti dimineaţa, au descoperit cercetătorii europeni. Munca şi îndatoririle sociale sunt dăunătoare pentru că întrerup ceasul natural al organismului, cunoscut drept ceasul circadian. Un nou termen apărut pentru a descrie acest fenomen este Oboseala socială (Social jetlag). Ceasul circadian este important în reglarea metabolismului, iar întreruperea lui poate contribui la apariţia problemelor legate de greutate, susţin cercetătorii.

Dr. Stan Goldstein, şeful Clinicii de Consultanţă BUPA, Australia, spune: “Cei mai mulţi dintre noi trebuie să trăim în funcţie de normele şi regulile impuse de societate, iar aceasta presupune să ne trezim dimineaţa devreme şi să mergem la muncă. Toţi suntem diferiţi când vine vorba de cantitatea de somn de care avem nevoie.”

“Studiul demonstrează că agitaţia vieţii moderne poate avea un impact mai mare asupra sănătăţii decât credem. Acesta este momentul în care omul trebuie să realizeze cât de importante sunt prevenţia şi protecţia, iar măsurile trebuie luate înainte ca ceva rău să se întâmple”, declară Zahal Levy, Preşedintele MediHelp International.

Cercetătorii au descoperit că femeile şi bărbaţii care au folosit un ceas deşteptător pentru a se trezi  devreme în timpul săptămânii, astfel dereglând ceasul natural al organismului, iar apoi au dormit mai mult în weekend sau în zilele libere, erau predispuşi să aibă un indice de greutate mai ridicat. Specialiştii susţin că un factor al epidemiei de obezitate este stilul de viaţă modern şi faptul că trăim împotriva ritmului natural.

Acest studiu subliniază faptul că obiceiurile sănătoase de somn sunt mai importante decât am crezut. Astfel, stabilirea unui program relaxant, dar fix, pentru ora de culcare şi trezirea aproximativ la aceeaşi oră în fiecare dimineaţă, fac parte dintr-o rutină zilnică sănătoasă.

Citeste si

Jogging-ul, sportul care prelungeşte viaţa

5 sfaturi utile pentru trusa medicală de concediu

Trucuri pentru a slăbi fără să ţii o cură drastică

Lămâia te ajută să slăbeşti sănătos

7 alimente care te ajută să slăbeşti