Nabucco Vest va fi legată la conductele actuale din România, Bulgaria şi alte ţări din zonă, a declarat, vineri, într-o teleconferinţă, Reinhard Mitschek, director executiv Nabucco Gas Pipeline International GmbH


'Am analizat zilele trecute dacă ar trebui să folosim sau nu conductele actuale. Am ajuns la concluzia că nevoile naţionale sunt în principal stabilite pentru a acoperi nevoile domestice ale consumatorilor din Bulgaria, România şi din alte ţări. Aşadar am convenit că noul gazoduct va combina aceste noi conducte pentru tranzit cu cele domestice, pentru beneficiile utlizatorilor finali. Fiecare dintre aceste conducte are anumite roluri, iar combinaţia va creşte libertatea de alegere pentru gaz şi, în al doilea rând, furnizarea securităţii', a spus Mitschek.

El a mai arătat că nu exclude posibilitatea ca alţi jucători importanţi din piaţa europeană să fie interesaţi, în viitor, să devină acţionari ai proiectului.

'Este ceva ce trebuie să vedem în viitorul apropiat, este ceva ce va fi negociat cu acţionarii Nabucco. Inginerii noştri analizează cu foarte mare atenţie costurile de investiţie ale proiectului pentru gazoduct şi, în momentul în care inginerii vor finaliza analiza, vom şti ce soluţii tehnice vom aborda bazate pe cerinţele pieţei. Nu putem da acum nişte cifre pentru că vrem să avem datele investiţiei. Vrem să avem o dezvoltare stabilă, pentru că în trecut o mare parte din datele investiţiei erau bazate pe speculaţii. Aş vrea să opresc speculaţiile şi să ofer cifre posibile', a mai afirmat oficialul Nabucco Gas Pipeline International.

Consorţiul Shah Deniz II a anunţat, joi, că a selectat proiectul Nabucco Vest ca opţiune de livrare pe teritoriul Europei Centrale. Nabucco Vest a fost selectată drept ruta central-europeană de livrare a gazului din zăcământul de gaze Shah Deniz II, Azerbaidjan.

Gazoductul are un diametru de 122 cm şi o lungime de 1.300 km care traversează Bulgaria, România, Ungaria şi Austria, având o capacitate tehnică de până la 23 mmc. Nabucco Vest va transporta gaze din apropierea graniţei turco-bulgare prin Bulgaria, România şi Ungaria în Austria, cu staţii de preluare în fiecare ţară de tranzit.

Propunerea Nabucco Vest, susţinută de toţi cei şase acţionari, a fost prezentată de Nabucco Gas Pipeline International GmbH la data de 16 mai 2012. Conducta de gaze va fi proiectată sub forma unei infrastructuri scalabile cu mai multe surse integrate pentru transmisia gazelor naturale. Capacitatea va putea creşte de la 10 mmc la 23 mmc pentru a face faţă cererii. Proiectul este susţinut de Acordul Interguvernamental (IGA), semnat în luna iulie 2009, şi de Acordurile de Sprijin al Proiectului, care garantează un cadru legal şi de reglementare pentru proiect.