Negocierile dintre reprezentanţii Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie, cei ai lui Dan Diaconescu şi ai sindicatelor in vederea semnarii contractului de vânzare cumpărare a acţiunilor Oltchim continuă la Ministerul Economiei.


Părţile implicate nu au reuşit, până în prezent, să ajungă la un acord scris pentru principalele puncte ale discuţiilor, cum ar fi plata salariilor angajaţilor, preluarea Arpechim, situaţia datoriilor Oltchim. 'În acest contract, pentru 80% dintre puncte, care nu sunt foarte importante, toată lumea este de acord. Pentru 20% dintre puncte, cele importante, deocamdată nu avem prevederi în contract cu care toate părţile să fie de acord', a declarat avocatul Daniel Fenechiu, vineri, înainte de reluarea negocierilor.

Reprezentantul lui Dan Diaconescu nu a dat detalii suplimentare în ceea ce priveşte confirmarea faptului că Diaconescu deţine suma necesară de 45 milioane euro, precizând, însă, că îl crede pe clientul său când spune că deţine banii necesari, 'fie din împrumuturi/sume atrase, fie din resurse proprii'.

Prezent la negocieri, preşedintele Sindicatului Liber Oltchim, Mihai Diculoiu, a declarat că cele trei părţi au ajuns la un acord în privinţa solicitărilor angajaţilor, respectiv acordarea salariilor restante înainte de semnarea contractului şi repornirea combinatului. 'Din punctul nostru de vedere, solicitările noastre vor fi aplicate. Am ajuns la un acord în privinţa tuturor punctelor', a spus acesta.

Sindicalistul a fost contrazis, ulterior, de avocatul Fenechiu, care a precizat că în scris nu s-a ajuns la un acord, că 'nu există prevederi în contract, dar Dan Diaconescu s-a angajat să plătească salariile, apoi să repornească activitatea combinatului Oltchim'. Negocierile pentru semnarea contractului au început luni, 24 septembrie 2012, iar termenul final este luni, 1 octombrie 2012.

În condiţiile în care contractul nu se va semna, autorităţile s-au angajat să discute, miercuri, în şedinţă de Guvern, un proiect de act normativ pentru acordarea banilor necesari pentru salarii şi pentru repornirea combinatului din Fondul de Privatizare, măsură pentru care este necesar acordul Comisiei Europene şi al Consiliului Concurenţei.

'Le-am prezentat sindicatelor planul de rezervă în cazul în care nu se va ajunge la o înţelegere şi contractul nu va fi semnat în termenul prevăzut în caietul de sarcini. În aceste condiţii, Guvernul va acorda un ajutor de salvare, în valoare de 40 milioane de euro, din fondurile de privatizare, pentru reluarea activităţii la 65% din capacitate. Guvernul va promova această ordonanţă de urgenţă în şedinţa de miercurea viitoare şi în acelaşi timp va fi informată Comisia Europeană', a afirmat ministrul Economiei, Daniel Chiţoiu, în urmă cu două zile.

Acesta a subliniat că pentru un astfel de ajutor Comisia trebuie doar informată, iar dacă va fi cazul Executivul va trimite scrisoarea de informare către CE odată cu acordarea sumei de 40 milioane de euro.În cazul în care suma acordată ca ajutor de salvare va fi considerată ca făcând parte dintr-un viitor plan de salvare atunci ea intră în schema de aprobare a Comisiei pentru ajutoarele de stat.

Guvernatorul Băncii Naţionale a României /BNR/, Mugur Isărescu, declara joi că eşecul privatizării combinatului Oltchim nu poate însemna neapărat lichidarea acestuia, ci mai degrabă realuarea procesului, dar şi că 'un eşec este un eşec' şi că 'nu dă bine'. 'Un eşec este un eşec, nu dă bine. Ca semnatar al acordului cu Fondul /Monetar Internaţional, n.r./, condiţia care era pusă acolo pentru mai multă precizie era să se îndeplinească paşii legaţi de privatizare. Nu era condiţionat de terminarea privatizării pentru că ştim cu toţii că un asemenea obiectiv nu se poate stabili. O privatizare, mai ales una de succes, depinde de foarte mulţi factori, inclusiv de condiţiile internaţionale. Eşecul privatizării nu poate însemna neapărat lichidarea combinatului, ci reluarea procesului, depinde cum va fi această etapă tranzitorie', a afirmat Isărescu.