De ceva vreme, asist cu greutate la manifestarea plenară a unei specii create dintr-o dorinţă acută de a fi observat, recte hipsterii. Sunt minunaţi dintr-un singur punct de vedere: provoacă doze constante şi autentice de râs, ceea ce nu poate fi decât de bun augur în vremuri atât de triste. Altfel, sunt, ca să folosim un eufemism, obositori. După ce au arătat că sunt intelectuali, aglomerând libăriile, sau că sunt artişti, postând poze cu filtrele Instagram pe Facebook, au simţit nevoia să se implice şi la nivel politic şi l-au susţinut, cum altfel, pe Nicuşor Dan. Matematician.

Hipsterul este un domn sau o doamnă, în jurul vârstei de 20 - 30 de ani, care apreciază gândirea independentă, vrea să fie altfel decât toţi cei care nu sunt hipsteri, sa se îmbrace altfel, să asculte altă muzică şi, în general, să facă multe, multe alte lucruri care îl fac, în mod evident, foarte interesant. Internetul, unul dintre cei mai buni prieteni ai săi (cam cum este câinele pentru un om obişnuit), spune că aceşti domni fac parte dintr-o subcultură urbană tot mai bine conturată.

Fără a şti că se numesc astfel, prima oară i-am observat pe respectabili în librării. Mai precis în Cărtureşti. Pentru că acolo se bea ceai, iar hipsterii iubesc ceaiul. E ca un fel de poţiune magică al cărei efect este de a-i face pe loc chiar mai interesanţi decât sunt datorită propriilor convingeri.

Apoi i-am vazut pe Facebook. Toţi postau poze cu un aspect uşor nefiresc, din categoria „vintage, gen”, al căror mister l-am aflat repede, dar l-am desluşit mai greu – fuseseră supuse unor filtre speciale Instagram. În principiu, erau aceiaşi oameni care îl susţineau cu fervoare pe Nicuşor Dan. Pentru că era matematician. Şi, sigur, asta l-ar fi făcut un primar de excepţie.

Nu am nimic cu acest candidat şi bineînţeles că gândirea arborescentă, absenţa aplatizării la nivel neuronal şi alte trăsături similare sunt ideale pentru un om care urmează să ţină în mâini o capitală de stat. Sau o mare companie. Sau o şcoală. Sau un spital. Chiar şi o consignaţie. Dar nu este suficient. În principiu, el trebuie să fie un bun administrator - să gestioneze, să ia decizii, să facă, să administreze. Trăsătură pe care, la Nicuşor Dan, puteam doar bănui că o are. Sau spera.

Electoratul său a fost însă extrem de virulent în convingeri. Am citit comentarii ale unora care spuneau că, dacă nu iese Nicuşor Dan, se fac luntre şi punte şi nu mai rămân în ţara. Iau rucsacul în spate şi se dau duşi. Alţii se deziceau de toţi cei pe care i-au numit prieteni şi pe care i-au retrogradat în momentul în care au aflat că nu-l susţin pe Nicuşor Dan, comiţând un grav act de trădare şi dând o puternică palmă peste faţa fină a intelectualilor.

Evident că este flatant să te asociezi cu un intelectual. Dacă îţi joci bine rolul, unii s-ar putea lăsa convinşi de faptul că eşti şi tu la fel. Dar e destul de penibil să faci asta şi extrem de obositor pentru cei din jur. Sau, ca să înţeleagă toţi hipsterii, chiar nu e cool.