Mohamed Morsi, preşedintele ales al Egiptului, s-a adresat pentru prima dată egiptenilor prin intermediul televiziunii de stat.

 

Proaspătul preşedinte din partea Fraţiei Musulmane a adresat un mesaj de începere a mandatului prin care s-a adresat tuturor egiptenilor. Acesta a mulţumuit alegătorilor săi, dar nu numai, el făcând referire la toţi egiptenii. “De astăzi, îi voi reprezenta pe toţi egiptenii din ţară sau din afară, musulmani sau creştini. Poporul trebuie să fie unit pentru ca obiectivele revoluţiei să poată fi atinse”, a spus  Morsi.

 

Preşedintele a făcut referire şi la armata care a stat la putere de la abdicarea lui Hosni Mubarak. El a mulţumit instituţiei, declarându-şi respectul pentru rolul esenţial pe care armata îl are în securitatea statului, potrivit Euronews.

 

Unul dintre cele mai importante puncte ale discursului a fost cel referitor la tratatele naţionale şi internaţionale. Deşi Fraţia Musulmană anunţase că are în vedere dizolvarea tratatului de neagresiune semnat cu Israel, Morsi a declarat că va păstra toatele tratatele la care a aderat Egiptul până acum.

 

În încheire, preşedintele a jurat ca va proteja drepturile femeilor şi copiilor şi va scoate Egiptul din criza prin care trece.