Numărul participanţilor la fondurile de pensii private obligatorii şi facultative a crescut în ultimele 12 luni (iulie 2011 - iulie 2012) cu 332.190 persoane, de la 5,34 milioane la 5,67 milioane, potrivit datelor publicate de Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP).
"În iulie 2012, un număr de 5,67 milioane persoane erau înregistrate în Registrul participanţilor, în creştere cu 0,22% faţă de iunie 2012 şi cu 6,22% faţă de iulie 2011", se arată într-un comunicat al CSSPP.

Doar în primele şapte luni din accest an au intrat în sistem 158.783 persoane, dintre care 145.559 persoane au fost repartizate aleatoriu (91,67%). În luna iulie, Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP) a repartizat aleatoriu 10.664 de persoane, reprezentând 86,81% din totalul persoanelor care au dobândit calitatea de participant în luna respectivă.

Ponderea participanţilor repartizaţi aleatoriu a scăzut faţă de nivelul de 91,53%, înregistrat la finalul lunii precedente, dar a crescut comparativ cu luna iulie 2011, când ponderea a fost de 79,84%, cu menţiunea că numărul participanţilor nou intraţi în sistem în luna iulie ac. (12.284 persoane) a scăzut, înregistrând cea mai mică valoare din ultimul an.

Gradul mare de repartizare aleatorie certifică faptul că majoritatea noilor intraţi reprezintă tineri care au împlinit vârsta de 18 ani şi au intrat în câmplul muncii sau beneficiază de şomaj. De asemenea, sunt contabilizaţi absolvenţii de forme superioare de învăţământ, care se angajează sau aplică pentru şomaj.

De altfel, datele statistice susţin ipoteza că cele mai multe intrări reprezintă tinerii. În 1993 s-au născut aproape 250.000 de copii, iar o cifră aproape identică s-a înregistrat şi în 1994, ceea ce înseamnă că un număr similar de persoane a împlinit vârsta de 18 ani în intervalul iulie 2011 - iulie 2012. La aceştia se adaugă absolvenţii de învăţământ superior din 2011.

Reprezentanţii fondurilor private de pensii susţin că noii intraţi în sistem au contribuţii reduse sau doar câte o contribuţie, iar mulţi dintre aceştia nici nu ştiu că sunt membri ai sistemului, fiind înregistraţi aletor, fără a fi informaţi.

În funcţie de regiunile de dezvoltare ale României, cei mai mulţi participanţi pentru care au fost virate contribuţii la fondurile de pensii administrate privat în luna iulie lucrau în Bucureşti, respectiv 22,32%, iar contribuţiile virate au reprezentat aproximativ 33% din total.

În luna iulie au fost virate către fondurile de pensii administrate privat de 213,57 milioane lei (46,74 de milioane euro), în scădere uşoară faţă de luna anterioară, cu 0,18%, dar în creştere faţă de iulie 2011, cu 25,7%. În total, în primele şapte luni din 2012 au fost virate contribuţii în valoare de 1,41 miliarde lei.

Numărul participanţilor cu contribuţii în luna iulie 2012 a fost de 3,53 milioane, reprezentând 62,19% din total, în creştere uşoară faţă de luna precedentă (0,20%), dar în scădere comparativ cu aceeaşi lună din 2011 (2,77%).
Contribuţia medie la nivelul participanţilor cu contribuţii în luna iulie 2012 a fost de 60,51 lei, în scădere uşoară comparativ cu luna precedentă (0,60%), dar în creştere comparativ cu aceeaşi lună din 2011 (21,71%). Cele mai mari valori au înregistrat fondurile de pensii ING şi ALICO, 69,18 lei/participant şi, respectiv, 64,17 lei/participant.

Activele totale aflate în administrare la nivelul întregului sistem de pensii private la sfârşitul lunii iulie 2012 erau de 8,74 miliarde lei (1,91 miliarde euro, BNR – curs de schimb la 31 iulie 2012) în creştere cu 3,63% faţă de luna precedentă şi cu 47,% mai mari decât în urmă cu 12 luni (creştere cu 36,41% raportat la moneda euro).

Valoarea activelor nete înregistrată de fondurile de pensii administrate privat a fost de 8,21 miliarde lei (1,79 miliarde de euro, BNR – curs de schimb la 31 iulie 2012), în creştere cu 3,66% faţă de luna iunie 2012 şi cu 47,93% mai mare decât în iulie 2011 (creştere cu 37,28% raportat la moneda euro).