Comisia Europeana (CE) si-a dat acordul ca diviziile britanice ale Orange si T-Mobile sa fuzioneze, astfel ca saptamana viitoare va lua nastere cel mai mare operator de telecomunicatii mobile din Marea Britanie, cu peste 30 de milioane de clienti si o cota de piata de 37%, anunta publicatia “The Telegraph”. Decizia Executivului UE va acoperi mai multe probleme semnalate de Oficiul britanic de protectie a consumatorului si de agentia locala de reglementare in telecomunicatii Ofcom, precum si contestatiile inaintate de concurentii Vodafone si O2, cel din urma detinut de grupul spaniol Telefonica.
 
Dupa mai multe concesii oferite de Orange si T-Mobile in privinta spectrului de frecvente mobile, atat Oficiul de protectie a consumatorilor (OFT), cat si Ofcom, au semnalat Comisie Europene ca piata britanica "nu va suferi suficiente deteriorari" in urma fuziunii pentru a justifica declansarea unei investigatii antitrust.
 
Noua companie va avea o cota de piata de 37% in Marea Britanie, O2 pierzand astfel pozitia de lider, iar ambele marci, Orange si T-Mobile, vor fi pastrate de grup. Analistii anticipeaza scaderea tarifelor percepute consumatorilor.

Sursa: Mediafax