Productia de petrol a Organizatiei tarilor exportatoare de petrol (OPEC) a atins in luna aprilie cele mai inalte valori incepand din 2008, cresterea livrarilor anumitor tari, precum Irak, Arabia Saudita sau Libia compensand scaderea exporturilor iraniene.


Oferta celor 12 tari membre ale cartelului petrolier a atins o medie de 31,75 milioane de barili pe zi, fata de 31,32 milioane in luna martie, arata o ancheta Reuters la care au participat atat companii petroliere, cat si reponsabili ai OPEC si analisti.

In pofida diminuarii productiei Iranului, cea a OPEC a revenit, astfel, la cel mai inalt nivel incepand din septembrie 2008, cand tarile organizatiei au esuat in tentativa lor de a ajunge la un acord privind oferta globala, pentru a preveni o prabusire a preturilor.

Embargoul american si boicotul european, care va intra in vigaore in luna iulie in cadrul sanctiunilor internationale decise impotriva activitatilor nucleare desfasurate de regimul de la Teheran au antrenat o puternica scadere a comenzilor venite din partea celor mai mari clienti, precum India, Japonia si Corea de Sud.

In pofida acestei cresteri a productiei, pretul petrolului refuza sa coboare de o maniera considerabila. Singurul factor la care piata pare sa reactioneze schimbandu-si traiectoria de evolutie, intr-o directie sau alta, ramane situatia financiara a tarilor din zona euro.

Astfel, pe fondul ingrijorarilor legate de Spania, care a revenit oficial in recesiune in primele trei luni ale anului, barilul american marca WTI cu livrare in luna iunie, a pierdut astazi 0,86 dolari fata de ultima cotatie de vineri, ajungand, la New York Mercantile Exchange, la 104,45 dolari. In acelasi timp, la bursa de la Londra, petrolul Brent a cedat 0,36 de dolari, coborand la 119,47 dolari/bari.

In pofida tuturor eforturilor depuse in special de Arabia Saudita pentru a calma piata petrolului, determinand o ieftinire a aurului negru, pretul la carburant refuza sa scada, anuland, practic, sansele unei relansari cu pasi repezi a economiei mondiale. In februarie, Arabia Saudita a indicat 100 de dolari/baril pretul corect al petrolului, unul care sa-i multumeasca atat pe producatori, cat si pe consumatori.