Pretul petrolului a continuat sa scada in aceasta dimineata pe pietele asiatice, dupa publicarea cifrelor dezamagitoare privind evolutia economiilor americana si chineza, amplificand, astfel, temerile legate de cererea de titei.


Astfel, barilul light sweet crude (WTI) a cedat 0,78 dolari fata de ultima cotatie de vineri, coborand la 82,45 dolari in schimburile matinale. Petrolul marca Brent extras din Marea Nordului a pierdut, la randul lui, 0,74 de dolari, pentru a atinge 97,69 dolari/baril.

Numai in luna mai, titeiul american s-a ieftinit cu 18%, cel european cu 15%. Pietele petroliere se afla sub impactul ritmului extrem de lent al cresterii economice, a explicat Justin Harper, de la IG Markets Singapore, evocand in acest sens exemplul Statelor Unite, al Chinei si al Europei.

China a dezvaluit, la sfarsitul saptamanii trecute, doi indici care evidentiaza o franare peste asteptari a activitatii industriale, ceea ce confirma previziunile de incetinire a economiei Chinei, numarul doi mondial.

In SUA, rata somajului a afisat o crestere care a surprins neplacut pietele, redesteptand nelinistea legata de evolutia primei economii a lumii. In sfarsit, Europa continua sa se confrunte cu efectele crizei datoriilor, iar posibila iesire a Greciei din zona euro accentueaza aversiunea operatorilor fata de activele de risc, inclusiv fata de moneda unica.