Casa de licitatie Sotheby’s a vandut un diamant galben foarte rar cu 8 milioane de euro. La randul sau, Casa Christie’s a scos la licitatie bijuteriile actritei Elizabeth Taylor, sperand sa incaseze 30 de milioane de dolari.

Este galben, are forma unei picaturi si este de dimensiunea unei alune. Diamantul „Sun Drop”, de 110,3 carate, a fost adjudecat la Geneva cu 10 milioane de franci elvetieni (8,06 milioane de euro) in cadrul unei vanzari organizate de Casa Sotheby’s. „Este un record absolut pentru un diamant galben. Este o piatra spectaculoasa, unica”, au declarat expertii Sotheby’s, precizand ca noul proprietar al diamantului a avut cea mai mare oferta dintre cei 150 de potentiali cumparatori care au participat la licitatie.

De precizat ca pretul de vanzare a fost sub asteptarile specialistilor, care au estimat piatra intre 8,12 si 11,1 milioane de euro. Cu toate acestea, „Sun Drop” a depasit recordul mondial stabilit la aceasta categorie de pietre pretioase de „Golden Drop” in 1990, cand a fost achizitonat cu 3,76 milioane de dolari de la casa Christie’s din Londra. Oricum, pentru Sotheby’s aceasta performanta se inscrie in linia celor de anul trecut cand, in pofida crizei, diamantul roz „Fancy Intense Pink” de 24,78 carate a fost vandut in luna noiembrie cu 46 milioane de dolari. Pe primele noua luni ale anului in curs, Sotheby’s a realizat deja o cifra de afaceri de 547,6 milioane de euro.

Rivala sa Christie’s este la fel de optimista pentru 2011. Luna viitoare, firma va orchestra vanzarea colectiei de bijuterii a actritei Elizabeth Taylor, decedata in martie 2011. Printre obiectele oferite figureaza un inel cu diamant de 33,19 carate, estimat intre 2,5 si 3,5 milioane de dolari. Expertii apreciaza ca licitatia va aduce castiguri de minim 30 de milioane de dolari.

Iata cateva dintre diamantele care au stabilit recorduri:
1. Aceasta tiara de inspiratie florala este alcatuita din 11 esmeralde care totalizeaza 500 de carate. A fost vanduta la Geneva, la 17 mai 2010, cu 12 milioane de dolari, peste previziunile de 5-10 milioane.
2. La 18 mai 2010, casa Christie’s a vandut acest diamant de 56,17 carate cu 10,94 milioane de dolari, care a devenit, astfel, cel mai scump diamant de aceasta forma cumparat vreodata la o licitatie.
3. Acest diamant de 33,19 carate face parte din colectia de bijuterii a actritei Elizabeth Taylor si va fi scos la vanzare luna viitoare. Valoarea lui este estimata intre 2,5 si 3,5 milioane de dolari.