Poliţia Sibiu a anunţat că, deşi nu a fost depusă nicio sesizare referitoare la dispariţia lui Cristian Sima, s-a autosesizat şi a început o anchetă în cazul fostului director general al Bursei de la Sibiu, relatează Mediafax.

"În urma informaţiilor apărute în mass-media referitoare la fostul preşedinte al Bursei Sibiu, Inspectoratul Judeţean de Poliţie s-a autosesizat în acest caz, fiind începute verificări. Nu avem niciun fel de plângere legată de Cristian Sima, autosesizându-ne pe baza informaţiilor apărute în presă", a declarat Luciana Balteş, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Sibiu.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Sibiu, Luciana Balteş, a declarat, joi dimineaţă, că Poliţia s-a autosesizat în acest caz în urma informaţiilor apărute în presă.

Ea a precizat că până la acest moment la Poliţia Sibiu nu a fost depusă nicio sesizare referitoare la Cristian Sima, nici din partea familiei acestuia, legată de dispariţie, nici din partea altei persoane.

Sibex îşi desfăşoară activitatea normal, iar fostul şef al al Bursei sibiene Cristian Sima nu a dispărut cu banii vreunui participant sau membru compensator pe pieţele administrate de Sibex, motiv pentru care doar a fost înlocuit din funcţie, dar nu a fost reclamat la poliţie de cei de la Bursă, conform unei precizări făcute joi pentru Agerpres de reprezentanţii Sibex.

'Tot ce putem spune este că domnul Cristian Sima nu mai este, începând din 10.10.2012, PDG Sibex, iar WBS Holding nu este şi nu a fost participant sau membru compensator pe pieţele administrate de Sibex. Sibex ca şi operator de piaţă îşi desfăşoară activitatea în condiţii normale', a explicat Denis Farima, Product Developer al Sibex.

Cristian Sima, revocat miercuri din funcţiile de preşedinte al Consiliului de Administraţie şi director general al Bursei de la Sibiu, nu mai poate fi contactat de lunea trecută şi, potrivit unor zvonuri din piaţa de capital, ar fi dispărut cu banii unor clienţi care tranzacţionau pe pieţe externe printr-o firmă deţinută de el.

Citeşte şi:

Cine este Cristian Sima, brokerul dat disparut

Cristian Sima, demis de la conducerea Bursei din Sibiu. Vezi cine il inlocuieste