REFERENDUM BASESCU. Premierul Victor Ponta le-a spus, joi seară, participanţilor la mitingul USL din capitală, că românii trebuie să spună "Da" la referendumul din 29 iulie "pentru a-l da jos pe Traian Băsescu şi pentru a-l vedea la închisoare împreună cu Videanu, pentru banii furaţi", potrivit Mediafax.

"Împreună cu ceilalţi colegi am spus că trebuie să oprim contractele cu băieţii deştepţi, cei care prin Videanu l-au plătit pe Băsescu în toţi aceşti ani ca să fure peste un miliarde de euro. Trebuie să spunem «Da» pentru a-l da jos pe Traian Băsescu şi pentru a-l vedea la închisoare pe Băsescu cu Videanu, pentru banii furaţi", a spus Ponta.

Victor Ponta a făcut referire şi la vila Dante, despre care a spus că Traian Băsescu a vrut să şi-o atribuie şi a întrebat mulţimea dacă acolo ar trebui să stea Băsescu, răspunsul oamenilor fiind "la puşcărie".

"Aţi văzut unde voia să stea Băsescu, în ce casă? Unde trebuie să stea Băsescu?", a spus Ponta, mulţimea răspunzându-i: "La puşcărie, Băsescu la puşcărie".

Ponta a mai spus că Băsescu trebuie dat jos prin votul cetăţenilor, urmând ca justiţia să-l trimită "acolo unde îi este locul".

"Eu mi-am făcut datoria şi am luat casa luxoasă. Dumneavoastră trebuie să votaţi «DA» şi justiţia trebuie să-l trimită acolo unde merită cu adevărat", a mai spus Ponta.

Potrivit organizatorilor, la mitingul USL care s-a desfăşurat de la Romexpo au participat aproximativ 35.000 de oameni.