Bursa de Valori Bucuresti (BVB) isi imbogateste astazi portofoliul de produse, prin lansarea unei catego­rii noi destinate fondu­rilor de in­ves­titii cu plasamente pe piata imo­biliara (REITs). Aparitia acestei categorii este prilejuita de listarea la BVB a fondului New Europe Property Investments (NEPI).

Pe de alta parte, sistemul alternativ de tranzac­tionare va fi imbogatit maine cu trei noi emitenti germani, respectiv E.ON, Deut­sche Telekom si Bayer.

Cele patru companii sunt de natura sa creasca lichiditatea pietei si sa atraga mai multi investitori catre piata lo­cala de capital, sustin analistii.

Dupa ce saptamana trecuta produ­catorul de transformatoare electrice Re­trasib din Sibiu s-a transferat de pe piata Rasdaq la cota Bursei de Valori Bucuresti (BVB), piata locala de capital va avea par­te, si in aceasta saptamana, de emitenti noi, de aceasta data in cadrul unei cate­gorii nou-aparute, destinate fondurilor de investitii imobiliare, dar si pe sistemul alternativ de tranzactionare ATS Inter­national. Astfel, fondul de investitii New Europe Property Investments (NEPI) ajun­ge astazi la cota BVB, la categoria REITs, in timp ce actiunile companiilor germane E.ON, Bayer si Deutsche Tele­kom vor fi tranzactionate, incepand de maine, pe ATS, alaturi de Daimler, care a fost listata pe acest sistem in noiembrie 2010.


Atractivitatea NEPI, pusa sub semnul intrebarii


Fondul de investitii NEPI, care in pre­zent este listat la Bursa din Johannes­burg, ca piata principala, precum si pe piata AIM a Bursei din Londra, ajunge la cota BVB la un pret de 15,4 lei/actiune. Unii analisti sunt de parere ca listarea NEPI ar putea sa nu fie inconjurata de foarte mult succes, intrucat analiza teh­nica indica faptul ca pretul actiunilor este relativ ridicat. Cu toate acestea,  rezul­tatele financiare raportate pentru ultimii trei ani indica un potential de crestere ridicat. NEPI a inregistrat in 2010 un pro­fit net de 6,9 milioane de lei, de 2,5 ori mai mare decat castigul din anul prece­dent, dupa ce in 2009 profitul a crescut cu 86,3% fata de 2008. O dinamica simi­lara au inregistrat si veniturile nete din chirii, care au avansat de la 6,3 milioane de euro in 2009 la 16,2 milioane de euro anul trecut. Pe langa profitabilitatea rela­tiv ridicata, intentia companiei de a distribui semestrial actionarilor cel putin 90% din profiturile generate de venituri reprezinta un alt punct de atractie pen­tru investitori. Castigurile distribuite au urcat de peste doua ori in 2010, la 11,6 milioane de euro, iar dividendul pe ac­tiune a crescut cu 11,2% anul trecut, la 17,61 eurocenti pe titlu, dupa un avans de 7,1% in 2009.


Costuri mai reduse de tranzactionare pentru companiile germane


Firma de brokeraj Tradeville aduce la BVB un prim emitent din sectorul tele­com, Deutsche Telekom, alaturi de alte doua companii germane E.ON si Bayer. Potrivit reprezentantilor Tradeville, co­misioanele percepute pentru tranzactiile cu actiunile celor trei emitenti germani sunt similare celor percepute pentru tran­sferurile cu titluri ale companiilor autohtone, iar timpul de procesare al unui ordin este de aproximativ doua se­cunde, ceea ce prilejuieste realizarea de speculatii intraday.

,,Listarea celor trei companii germa­ne la BVB inseamna, pentru investitorii romani, o diversificare a ofertei de emi­tenti si accesul la societati solide la cos­turi reduse, iar la nivelul pietei o crestere a volumelor de tranzactionare datorita activitatii de market maker desfasurate de Tradeville”, a declarat pentru ,,Fin.ro” directorul de dezvoltare al Tradeville, Bogdan Barbieru.

Desi randamentele inregistrate de actiunile celor trei companii in ultimele 12 luni nu depasesc media la nivel mon­dial, la fel ca in cazul NEPI, politica de di­vidend a noilor emitenti ar putea re­prezenta un punct forte in fata investitorilor. Fiecare dintre cei trei noi emitenti a acor­dat dividende in ultimii ani. Spre exem­plu, E.ON si-a propus sa distribuie ac­tionarilor un dividend de 1,3 euro/ac­tiune in urmatorii doi ani. Mai mult, compania de utilitati este considerata a fi subeva­luata, avand in vedere ca valoarea indi­catorului PER (pret raportat la pro­fitul pe actiune) depaseste usor nivelul de 6, in conditiile in care media pon­derata a sec­to­rului este de aproximativ 7,6. In pri­vinta Deutsche Telekom, ana­liza Tradeville sugereaza faptul ca acestea sunt subevaluate potrivit indicatorilor P/BV (pret/valoare contabila), P/S (pret/ci­fra de afaceri unitara), dar supraeva­luate prin prisma indicatorului PER, fixand un pret-tinta de 47,58 lei/actiune pentru un in­terval de timp de noua luni. Pe de alta parte, Bayer se tranzactioneaza la un PER de 25,8, peste media secto­rului, de 20,16.