In Comisia de buget-finante din Senat a fost adoptat, astazi, cu unanimitate de voturi, un amendament la Ordonanta privind programul "Prima Casa", propus de senatorul PSD Sorin Bota, prin care se elimina interdictia de vanzare a imobilului in primii cinci ani de la achizitionare, fiind insa necesar avizul MFP. Proprietarul poate sa vanda apartamentul chiar si in perioada de cinci ani dupa achizitie, iar statul ramane cu garantia neexecutata si isi recupereaza imediat banii.
Amendamentul elimina munca suplimentara pe care statul ar urma sa o aiba in cazul executarii contractelor din programul "Prima Casa", ca urmare a nederularii corespunzatoare a lor, a argumentat Bota. Secretarul de stat din Ministerul de Finante Cosmin Coman a spus ca acest amendament poate duce la speculatii pe piata imobiliara, ipoteza respinsa insa de liberalul Radu Rusanu, care a precizat ca tinta acestei legi este deblocarea creditarii.
Senatorii iau in calcul includerea in acest program si a actualelor credite aflate pe piata, prin refinantare, acolo unde titularii indeplinesc conditiile programului.