Tarile afectate anul trecut de Primavara araba, ampla miscare de revolta din nordul Africii si din Orientul Mijlociu, au acuzat pierderi de peste 100 miliarde de dolari din cauza violentelor.


„Revoltele care au cuprins anumite tari arabe au provocat pierderi economice de peste 100 miliarde de dolari”, a estimat mediul de afaceri arab, reunit timp de doua zile la Doha pentru o consfatuire pe acest subiect.

Comunicatul publicat precizeaza, printre altele, ca „rata media a somajului in tarile arabe a atins intre 14% si 20%”, accentuand gradul de saracie a populatiei, care afecteaza „peste 35 de milioane de persoane”, dintr-un total de aproximativ 300 milioane de locuitori.

Participantii la reuniune au cerut guvernelor arabe sa-si intareasca relatiile de coperare economica, sa acorde facilitati oamenilor de afaceri si sa inlocuiasca mana de lucru straina cu lucratori arabi.

Tarile Primaverii arabe, unde miscarile populare s-au soldat cu inlaturarea de la putere a regimurilor autoritare in Tunisia, Egipt si Libia, se confrunta cu o agravare a problemelor lor economice, unde somajul constituie una dintre cele mai grave provocari.