Apple ar putea renunţa în următorii ani la procesoarele Intel de pe PC-urile Mac, folosite din 2005, în favoarea unei versiuni a cipurilor utilizate pe iPhone şi iPad, potrivit unor surse apropiate situaţiei, transmite Bloomberg.


Inginerii Apple sunt tot mai încrezători că cipurile folosite pe aparatele mobile vor deveni suficient de puternice pentru a funcţiona pe desktopuri şi laptopuri, au spus trei persoane apropiate cercetărilor. Cu toate că Apple va continua probabil să folosească procesoare Intel în următorii câţiva ani, unii ingineri spun că trecerea la cipuri de concepţie proprie destinate aparatelor mobile este inevitabilă, pe măsură ce funcţiile acestora se apropie tot mai mult de cele ale PC-urilor, au explicat două surse.

O astfel de schimbare ar fi o lovitură pentru Intel, cel mai mare producător de procesoare la nivel mondial, care a fost deja afectat de stagnarea pieţei pentru computerele cu sistem de operare Windows şi de incapacitatea de a-şi construi o poziţie pe segmentul aparatelor mobile. O iniţiativă a Apple ar determina şi alte companii să îi urmeze exemplul.

"Apple stabileşte tendinţele şi odată ce va produce propriile cipuri şi alţii ar putea urma un drum similar. Dacă mobilitatea va fi mai importantă decât funcţionalitatea, atunci vom avea un mediu cu totul diferit decât cel de astăzi", a apreciat Sergis Muchell, analist la compania de cercetare a pieţei Gartner. Pe măsură ce aparatele mobile funcţionează tot mai mult ca PC-uri, inginerii Apple lucrează la proiectarea unor produse care să folosească acelaşi model de cipuri.

Directorul general al Apple, Tim Cook, vrea să ofere utilizatorilor, din 2017, aceleaşi funcţiuni pe laptopuri, telefoane, tablete şi televizoare, care vor fi mai uşor de construit dacă aparatele vor avea o arhitectură comună de cipuri, potrivit uneia din surse. Apple a trecut la cipurile Intel în urmă cu şapte ani, pentru că sunt mai rapide şi generează mai puţină căldură decât produsele construite de Motorola şi IBM.

În ultimii câţiva ani, producătorul PC-urilor Mac a cumpărat companii producătoare de cipuri, a angajat ingineri şi a creat modele de procesoane bazate pe tehnologia ARM, pntru iPhone şi iPad.ARM, din Cambridge, Marea Britanie, licenţiază modele de cipuri şi tehnologia aferentă către companii precum Qualcomm, Texas Instruments sau Apple.În urma informaţiilor, acţiunile ARM au închis în creştere cu 2,1%, după un avans de până la 5,8% în timpul tranzacţiilor.