Într-un stat în care antreprenorii cu poveşti de succes au în CV anul naşterii cu 197... în faţă, iar secţiunea de Educaţie cuprinde universităţi renumite în țara noastră şi programe de masterat prin surorile dezvoltate din întreaga Europă, există şi o categorie aparte de tineri, care au ales să ignore importanța unei facultăți în viaţa profesională şi care au pornit singuri la drum.
 
Au abia 26-27 de ani și vorbesc despre sume care nici nu mai iau în calcul sutele de euro. Cu toate astea, toți trei sunt politicoşi şi aşteaptă întrebările uşor defensiv, dar, de îndată ce încep să vorbească despre munca lor, povestea se întinde cale de multe ceasuri.
 
Walter: "Nu mă credea nimeni când le spuneam că nu am facultate. Nu că nu am terminat. Că nu am deloc"
 
Walter are 26 de ani şi este un ardelean care, la prima vedere, pare să se muleze tiparului clasic. Mâinile îl trădează. Degetele îi joacă pe masă de parcă veşnic are o tastatură sub degete. Mă întreabă cu ce începem, dar nu mă lasă să-i răspund şi spune singur: „Eu îs din Arad. Așa. Despre ce vrei să povestesc? Cu ce încep?” Povestea lui Walter începe cu 8 ani în urmă, după ce a absolvit un liceu electrotehnic. S-a angajat imediat după absolvire la o companie din Arad pe postul de „tehnici­an reparații”, iar toate joburile pe care le-a avut timp de trei ani după aceea au avut același termen de tehnician în față. A demisionat după ce a avansat până la nivelul la care deja fișa postului era prea departe de ceea ce îi plăcea cât de cât să facă.
 
Acestea fiind decise, și-a făcut „abonament la net” și a găsit online toată școala de care avea nevoie. După doi ani de zile de studiu știa web design, implementare, administrare servere și tot ce implică punerea pe picioare a unui site web de la zero. Dintre toate a ales să se speciali­zeze în Drupal, un software care pune în comun toate programele nece­sare dezvoltării de site-uri complexe. Și odată cu prima lecție de Drupal a început un drum anevoios, dar care urma să-i aducă un mare succes.
 
Trebuie să înveți mereu
 
Privind în urmă, recunoaște că în perioada în care a învățat tot ce știe a renunțat la foarte multe: ieșiri cu colegii, vacanțe, planuri etc., dar nu îi pare rău. E convins că fără dedicare și fără un munte de răbdare nu poți învăța singur orice. La un timp după ce a acumulat cunoștințe suficiente în domeniu a devenit foarte activ pe comunitățile de Dru­pal, abia emergente în spațiul virtual românesc. Dar, de acolo, a venit șansa lui. A cunoscut un tânăr, care urma să-i devină coleg de ser­viciu la scurtă vreme după. Acesta i-a propus să dea un interviu la Development Gateway - firma la care lucra, dar Walter a refuzat.
 
„Nu mă consideram pregătit pentru asta. Încă mai aveam de învățat. Dar mi-am dat seama mai târziu că nu te oprești niciodată din învățat. Do­meniul evoluează foarte rapid, de la o zi la alta apar noi concepte. Ce am învățat acum doi ani nu mai e valabil deloc azi. Trebuie să înveți în­continuu. Eu nu știu nimic despre ce se spune la știri. A fost cutremur? S-a schimbat guvernul? Habar nu am. Dar știu totul în domeniul meu.”
 
Pași înainte spre site-ul ONU
 
Dacă nu l-a convins colegul, l-a convins CEO-ul companiei Development Gateway Foundation, care l-a cunoscut pe Walter la o conferință despre Drupal în vara anului 2010, în Timișoara. Știa că nu urmase nici o facultate, știa că nu are experiență – portofoliul lui Walter număra două site-uri la acel moment – dar a insistat până când acesta s-a suit în tren cu destinația București. Primul proiect a fost dezvoltarea intranetului pentru Organizația Națiunilor Unite. Imediat după, a urmat website-ul ONU pentru energie, UN Energy. La al treilea proiect, refacerea site-lui companiei la care era angajat, Walter deja a primit poziția de lider tehnic de proiect. În 2011 a ajuns la EU Hackathon, cel mai important concurs de IT organizat de Parlamentul European, în parteneriat cu Google și Skype. Walter și echipa din care făcea parte s-au întors cu premiul al III-lea. După această experiență povestește: „nu mă credea nimeni când le spuneam că nu am facultate. Nu că nu am terminat. Că nu am deloc.”
 
Pixel perfect
 
După succesul obținut, s-a întors la treabă. Compania la care lucra a demarat proiectul de dezvoltare al Governance Assessment Portal (Oslo). E gata și acesta. Astăzi lucrează la un nou proiect, la fel de important: Inter-American Development Portal și se pregătește de ediția 2012 a Hackathon-ului. În paralel, dezvoltă un site al lui, pentru pasionații de tenis și un blog pe care „predă” software-ul în care lucrează.
 
Ce îi place? Îi place Drupal. Și că lucrează la standarde internaționale. „Pixel perfect” așa cum spune el. „Dacă îmi cere cineva altceva, nu accept. Dacă îmi ceri să-ți fac un proiect, trebuie să știi ce vrei. Nu așmai lucra niciodată cu «mi-ar plăcea să arate așa...»”. Când mă implic într-un proiect îl fac perfect. Mă întrebi cât aș cere pe un proiect de la zero la lansare? Pe un portal clasic sub 5.000 de euro nu discut.”
 

Daniel: „Mintea umană e obișnuită să fie răsplătită cum trebuie, adică faci un lucru bun, aștepți un lucru bun ca recompensă. De multe ori în poker nu se întâmplă așa
 
Daniel are tot 26 de ani și joacă poker online. Atât de bine, încât câștigă în jur de 4.000 de euro pe lună. Nu a avut niciodată un job, nu a avut niciodată vreun șef și nici nu plănuiește să se regăsească în postura de angajat vreodată.
 
A terminat un liceu de informatică și a intrat la Facul­tatea de Automatică din cadrul Politehnicii, dar diploma de inginer pe care urma să o obțină a fost dată uitării. „Am intrat la Politehnică, dar nu am apucat să o termin (...). Nu am fost la cursuri, pentru că am o aversiune față de materii și facultate, nici nu prea îmi trebuie diploma decât pentru propria satisfacție, deoarece nu mă văd să o folosesc vreo­dată la ceva.”
S-a apucat de poker din timpul primilor ani petrecuți în facultate. Întâi ocazional și nu juca mai mult de o oră pe zi, pentru că îi era greu să se împace cu riscul care vine odată cu pariatul.
 
Un joc brutal
 
Despre perioada de început, Daniel povestește: „de apucat e ușor sa te apuci, și în perioada în care m-am apu­cat eu era încă relativ ușor să faci bani dacă erai disciplinat și avea cine să te învețe cum să joci cât de cât. M-am apucat prin niște prieteni, care mi-au zis că au depus niște bani pe un site de poker și au câștigat. Am ratat totuși perioada de «glorie»a pokerului, care a fost cam între 2003-2006, când se puteau face bani mulți relativ ușor.”
 
Când s-a decis să ia pokerul și mai în serios, spune că i-a fost greu pentru că este „un joc brutal de foarte multe ori”. Prima lui investiție reală în noua ocupație a fost mică. A găsit site-uri de training, unde contra unor sume lunare cuprinse între 20 și 100 $ putea urmări clipuri realizate de jucători buni, care explicau procesele pe care le foloseau și deciziile luate în jocuri.
 
Risc total
 
Totuși, nu totul stă în calcule și tipare în „meseria” lui Daniel. El consideră că nu este ceva accesibil tuturor, din motivul că variația emoțiilor care vine la pachet cu jocul de poker este greu de înțeles și de controlat. „Mintea umană e obișnuită să fie răsplătită cum trebuie, adică faci un lucru bun, aștepți un lucru bun ca recompensă. De multe ori în poker nu se întâmplă așa. Îți bagi banii ca 70% sau 80% fa­vorit și pierzi. Și se poate întâmpla să-ți bagi banii ca favorit de 20 de ori într-o zi și să pierzi de 15.”
 
Recunoaște că i-a fost greu, el descriindu-se ca un personaj competitiv, care nu suportă să nu fie învingător și asta l-a făcut să piardă foarte mulți bani, dar, cu toate acestea, afirmă că, în ciuda situației nefavorabile, încă avea un trai decent, mai bun decât cel al foștilor lui colegi de facultate.
 
Planurile lui Daniel nu includ un job stabil undeva. Dacă va renunța la poker, fie va investi, fie își va deschide propria afacere. Acum, însă, este mulțumit. „Pokerul îmi oferă un câștig bun, dar, mai important, îmi oferă flexibi­litate: joc când vreau, de unde vreau. Am timp liber mult mai mult decât prietenii mei, am timp să mă duc la sală, să învăț despre ce vreau, să am un stil de viață mai sănătos.”
 
Elvis: Tinta? Sillicon Valley
 
Elvis este cel mai „bătrân” dintre cei trei. Are 28 de ani, a terminat un liceu la profil real și a intrat la Politehnică, la fel ca Daniel, dar la TCM (Tehnologia Construcțiilor de Mașini). Nici el nu are numele pe diploma de inginer și explică faptul că pentru el „terminarea facultății este doar o hârtie care valorea­ză zero. Înseamnă bani pierduți și timp irosit. La acel moment aveam deja o firmă care mergea bine.”
Tânărul cu nume de rege (de care este foarte mândru, pen­tru că nimeni nu îl uită, chiar dacă l-a auzit o singură dată) explorează acum comoara de la capătul curcubeului, chiar aco­lo de unde a pornit mitul acesteia: în Irlanda. Din februarie 2012 a fost acceptat într-un accelerator de startup-uri, Startup Bootcamp 2012, la care s-a înscris cu un joc online dezvoltat de el împreună cu un prieten.

Byte a fost începutul

Dar cariera atipică a personajului nostru nu începe aici. Iu­birea năvalnică dintre Elvis și programare a început foarte de­vreme, odată cu apariția în casa părintească din Buzău a unui calcula­tor rusesc Byte și, mai târziu, a unui HC90 în anul 1991, pe vremea când viitorul programa­tor avea abia șapte ani. Nu a durat mult până când, plictisit de jocuri, s-a apucat de copiat programe și de reparat ce nu mergea sau pu­tea să meargă mai bine. Patru ani mai târziu, a încercat să se înscrie într-un cerc de infor­matică, pe care însă l-a părăsit foarte repede, pentru că nu avea ce să învețe în plus față de ce descoperise singur. Așa că a trecut la concur­suri. Întâi locale, apoi naționale și niciodată nu a coborât mai jos de locul al doilea.
 
Primii bani i-a câștigat în clasa a noua, instalând calculatoare. Primul program făcut de el – un soft care făcea administrare de internet café-uri - a fost vândut la 16 ani. „Deja, în clasa a XII-a nu mai luam bani de la părinți.”
 
Parcurs sinuos
 
Când a ajuns în București s-a angajat ca Data Entry Analyst, pentru că tipul de soft pe care îl programa el se preta doar unor contracte cu firme destul de mari, ceea ce nu era ușor de obținut la acel moment. Nu a stat însă multă vreme pe acolo și și-a deschis propria firmă, care oferea servicii web la comandă: magazine online, site-uri de prezentare, soluții de administrare etc. La acel moment, în 2002-2003, câștiga în medie 2.500 de euro/lună. Compania nu a rezistat și s-a angajat din nou la o firmă în care a avansat rapid, până în e-Republik, cel mai mare proiect pornit în România pe online gaming.

Din 2008 până în 2010 a fost programator model la e-Republik, dar, pornind de la ideea unui joc online care nu îl lăsa în pace de ceva timp, a demisionat și, alături de un prieten, a decis să o pună în practică. S-a dus la bancă, a împrumutat 8.000 de euro și s-a pus pe treabă.
Ghinionul acestui proiect a fost o investiție care promitea să vină și nu a mai ajuns. Despre semi-eșecul înregistrat, Cristi, colegul lui spune simplu: „am făcut jocuri azi care erau la modă ieri și care au fost livrate mâine”. Au pierdut trenul cu primul joc, dar au primit totuși finanțare pentru un al doilea, după participarea la Venture Connect. Dezamăgirea înregistrată la prima încercare a atras și abandonarea acestui al doilea proiect.

A fost rechemat la e-Republik și a decis că e o idee bună să revină, dar, la numai cinci luni după reangajare, demisia a fost scrisă din nou. Știrea despre Startup Bootcamp 2012 din Irlanda le-a aprins călcâiele și cei doi și-au înscris cel de-al doilea joc în competiție pentru a fi acceptați în acceleratorul de startup-uri. Din 150 de echipe din toata lumea au fost alese 10, iar Elvis și-a cumpărat bilete pentru Dublin.
 
Ținta: Silicon Valley
 
Chiar și atunci când plouă în capitala Irlandei, nu se întrevede niciun nor pe cerul programatorului nostru.
 
Noua lui companie, MavenHut ltd. are planurile bine puse la punct. Acceleratorul de startup-uri și-a îndeplinit rolul: „ce îți ofe­ră un accelerator? Accesul la oameni care te pot ajuta prin sfaturi sau prin referințe. După Dublin, direcția noastră este decisă deja. Facem jocul ăsta astfel încât să-l ducem la potențialul lui maxim. Targetul este cre­area unei companii profitabile, care în trei ani de zile să fie vândută la un preț de câ­teva milioane de euro. Dacă nu ridicăm o investiție de aici, până în toamnă stăm în România. După toamnă, ținta noastră este Silicon Valley.”